Spitalul de Boli Psihice Cronice Borșa, unitate sanitară aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, a obținut avizul Ministerului Sănătății pentru înființarea Ambulatoriului Integrat, cu un cabinet în specialitatea Psihiatrie.
Necesitatea unei astfel de structuri este justificată, în principal, de faptul că Spitalul de Boli Psihice Cronice Borșa nu dispune de Ambulatoriu Integrat. În lipsa acestuia, după externare pacienții nu pot fi monitorizați ambulatoriu de către medicul psihiatru care îi cunoaște, ceea ce poate determina creșterea atât a riscului de întrerupere a tratamentului psihiatric, cât și a reinternărilor în spital. Mai mult decât atât, persoanele din zona deservită de unitatea sanitară, care necesită astfel de servicii, sunt nevoite să apeleze la alte instituții spitalicești, cea mai apropiată unitate medicală care oferă consultații psihiatrice ambulatorii aflându-se la o distanță de peste 30 de km.
Spitalul de Boli Psihice Cronice Borșa este o unitate sanitară monospecialitate, care asigură servicii medicale psihiatrice cronice de lungă durată, cu un număr de 195 de paturi, fiind cea mai mare instituție spitalicească specializată în tratarea afecțiunilor psihice cronice din județul Cluj.
“Raţiunea care a stat la baza iniţiativei a fost aceea de a facilita accesul pacienţilor la serviciile de care au nevoie, cât mai aproape de casă, cu costuri reduse şi economie la timp. Ne dorim să contribuim la furnizarea unor servicii medicale de înaltă calitate”, a declarat Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.