Este al doilea an în care în Floreşti este derulat programul pilot de gestionare a animalelor fără stăpân, dar și de educare a întregii comunități referitor la responsabilitățile ce ne revin atunci când ne asumăm îngrijirea unui animal de companie.
“Nu este simplu, dar cred că suntem un model de bune practici în administrația publică locală, atunci când trebuie muncit la educarea noastră a tuturor, ca și comunitate responsabilă, dar și când vine vorba despre derularea unui proiect pe care ne dorim să îl vedem ^intrat în normalitate^.
Programul de sterilizări gratuite pentru căței sau pisici, promovarea obligațiilor legale ce ne revin tuturor, si o colaborare excelentă atât cu asociațiile de protecție a animalelor, autorități ale poliției sau mai recent, administrația județului Cluj”, a scris Primarul din Floreşti, Bogdan Pivariu, pe pagina de Facebook.