Pas înainte pentru achiziţionarea celor 25 de microbuze electrice pentru elevii clujeni

Consiliul Județean Cluj a aprobat, în cadrul ședinței extraordinare ce a avut loc vineri, 15 martie 2024, proiectul de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Județean Cluj nr. 170 din 10 septembrie 2023 privind aprobarea proiectului Microbuze electrice pentru elevii din județul Cluj în cadrul Programului Administrației Fondului pentru Mediu.

Astfel, prin intermediul proiectului Microbuze electrice pentru elevii din județul Cluj în cadrul Programului Administrației Fondului pentru Mediu se intenționează achiziționarea a 25 de microbuze electrice cu o capacitate de 16+1 locuri.

“Decizia luată astăzi, 15 martie, în plenul forului administrativ judeţean constituie un pas important pentru crearea cadrului necesar semnării contractului de finanţare. Ne dorim ca în acel mai scurt timp posibil acesta să se concretizeze, iar elevii clujeni să beneficieze de mijloacele de transport”, a transmis Vicepreşedintele CJ Cluj, Marius Mînzat.

Valoarea totală a proiectului inițiat de Consiliul Județean Cluj este de 25.000.000 de lei. În cazul declarării acestuia ca și câștigător, finanțarea nerambursabilă asigurată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin Administrația Fondului pentru Mediu, va fi în procent de 100%.

“Principalele beneficii ale inițiativei forului administrativ județean constau în asigurarea egalității de șanse pentru elevii din întreg județul și facilitarea pentru aceștia a accesului la o educație de calitate, inclusiv reducerea absenteismului și a abandonului școlar. De asemenea, componenta verde a proiectului constă în faptul că prin această achiziție de mijloace de transport școlar nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic se contribuie esențial la asigurarea unui mediu de viață mai sănătos pentru locuitorii județului”, au transmis reprezentanţii CJ Cluj.