Lucrările de reparații și reabilitare termică a patru unități de învățământ din județul Cluj, finanțate din fonduri de la Consiliul Județean, au fost finalizate.
Astfel, cei 130.000 de lei alocați Primăriei comunei Mica au fost folosiți pentru achiziția unei centrale termice noi la Școala din Sânmărghita.
De asemenea, cu cei 110.000 de lei primiți, Primăria comunei Sânmărtin a achiziționat o centrală termică pentru Școala Gimnazială Cutca.
Totodată, acoperișul Școlii Gimnaziale din localitatea Suatu a fost reparat de către Primăria comunei Suatu cu ajutorul celor 55.000 de lei acordați de forul administrativ județean.
La rândul ei, Primăria comunei Borșa a efectuat, cu ajutorul celor 17.600 de lei primiți de la Consiliul Județean, reparații curente la acoperișul Grădiniței cu program normal din comuna Borșa.
În ultimele trei luni Consiliul Județean Cluj a alocat 1.378.000 lei pentru 11 comune clujene în vederea îmbunătățirii condițiilor de desfășurare a actului educațional, precum și pentru achiziția unui microbuz școlar.
Pentru realizarea obiectivelor la instituțiile școlare din celelalte șapte unități administrativ-teritoriale, procedurile și operațiunile sunt în desfășurare.