Se modernizează infrastructura rutieră dintr-o comună din judeţul Cluj

Consiliul Județean Cluj a emis certificatul de urbanism necesar autorizării lucrărilor de modernizare a drumurilor care fac legătura între localitatea Valea Ierii, reședință a comunei, și satele aparținătoare Cerc și Plopi.

Sunt vizate, astfel, două drumuri de interes local care în momentul de față, se află într-o stare avansată de degradare tehnică, circulația desfășurându-se anevoios.

Cele două drumuri locale se află, din punct de vedere administrativ, în administrarea Primăriei comunei Valea Ierii. Având în vedere starea lor actuală, autoritatea locală a luat decizia demarării, cât mai urgente, a proiectului de reabilitare.

Principalele lucrări constau în modernizarea structurii rutiere, inclusiv prin turnarea unui strat de asfalt, înlocuirea podețelor neconforme, asigurarea scurgerii apelor, amenajarea intersecțiilor cu drumurile laterale.

“Susţinem acest proiect local care contribuie la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de muncă ale locuitorilor din Valea Ierii. Desigur, creşterea capacităţii de circulaţie pe drumurile din interiorul acestei comune din Munţii Apuseni are un impact direct şi asupra turismului montan, cu efecte benefice în ceea ce priveşte dezvoltarea micilor afaceri de profil”, a declarat Preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe.