Zucchero și-a amânat concertul de la Cluj. Care este motivul?

Organizatorii concertelor cântărețului italian ZUCCHERO în România, informează că managementul artistului a luat decizia de a amâna o serie de concerte din cadrul turneului mondial, ce urmau a fi susținute în țările din zona est-europeană afectată de războiul care are loc în Ucraina.

Concertele celebrului artist, ZUCCHERO “SUGAR” Fornaciari,  ce ar fi trebuit să se desfășoare în data de 5 iulie 2022 pe stadionul Cluj Arena (Cluj-Napoca) și pe 7 iulie 2022 la Sala Palatului din București, au fost reprogramate și se vor desfășura pe 6 iulie 2023, la Sala Palatului (București) și pe 8 iulie 2023 la stadionul Cluj Arena (Cluj-Napoca).

Biletele deja achiziționate pentru concertele din luna iulie a acestui an, rămân valabile pentru noile date din 2023.

Persoanele care doresc să solicite o rambursare sau un voucher valabil pentru alte concerte organizate de aceleași companii organizatoare, se pot adresa agențiilor de bilete sau punctelor de vânzare de unde au fost cumpărate biletele, în perioada 20 iunie 2022 – 20 iulie 2022.

„Avem convingerea că lucrurile vor evolua în sensul bun și că vă vom avea din nou alături de noi în 2023”, au declarat organizatorii.