Cu ocazia Zilei Internaționale a Animalelor Fără Stăpân, sărbătorită în data de 4 aprilie, Primăria Municipiului Cluj-Napoca, împreună cu Regia Autonomă a Domeniului Public Cluj-Napoca organizează un eveniment dedicat câinilor fără stăpân.
Acțiunea se desfășoară în incinta Centrului de Tratare și Întreținere Câini fără Stăpân și Animale Abandonate de pe str. Bobâlnei, nr. 65, pe parcursul a două zile, pentru ca tot mai mulți clujeni să poată intra în contact cu acestea:
- joi, 4 aprilie 2024, în intervalul orar 10:00 – 20:00
- sâmbătă, 6 aprilie 2024, în intervalul orar 10:00 – 14:00
Scopul evenimentului este promovarea în rândul cetățenilor a adopțiilor de câini, precum și conștientizarea și sensibilizarea populației cu privire la modul în care putem să le dăm o șansă la o viață într-o familie animalelor abandonate.
La eveniment vor participa, în calitate de invitați, organizații care activează în domeniul protecției animalelor. Între acestea, menționăm Federația pentru Drepturile Animalelor din Transilvania, asociații de protecția animalelor din județul Cluj (ASIPA, SIRIUS Animal Rescue, NUCA, Arca lui Noe, RAY Animal Rescue, Andreea & Benji’s Happy Dogs).
Cetățenii interesați pot să viziteze centrul pe parcursul evenimentului și să interacționeze cu cei peste 300 de câini din adăpost, iar, dacă doresc, să și adopte un câine. Mai mult, medicii veterinari ai centrului vor oferi asistență specializată celor interesați cu privire la îngrijirea animalelor. De asemenea, reprezentanții ONG-urilor prezente la eveniment le vor oferi vizitatorilor sfaturi profesioniste referitoare la importanța sterilizării, a microcipării câinilor, precum și la efectele negative ale abandonului asupra câinilor.
Precizăm că adopția este gratuită, iar solicitanții trebuie să dețină următoarele documente: document de identitate (carte de identitate sau pașaport), act de spațiu (CF sau contract de vânzare-cumpărare sau dovadă plată impozit) și adeverință angajat sau cupon de pensie sau dovada oricărei alte surse de venit.