Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj se va implica sâmbătă, 6 aprilie 2024, la Centrul de vacanță Moara de Pădure, din comuna Băișoara, în proiectul „ACTIVI la munte”. În cadrul acestuia, 40 de copii de la Casa de Copii Sfântul Onufrie, Casa de copii Filantropia Alba și Adăpostul de zi și de noapte Turda vor fi inițiați în activități cu specific montan, transmit organizatorii evenimentului, într-un comunicat de presă.
Acțiunea are drept scop dezvoltarea personală a copiilor prin creșterea încrederii în sine, dezvoltarea spiritului de echipă, sporirea nivelului de cunoaștere și înțelegere a normelor de conduită montană, precum și cultivarea dragostei față de munte și natură.
Acțiunea este organizată de Asociația Activ pentru Tine, alături de partenerii Organizația de Caritate Eco-Phoenix și Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj din subordinea Consiliului Județean Cluj.
Printre activitățile specifice sporturilor montane la care vor participa copiii se numără escalada pe panou artificial, tiroliana și parcurgerea traseelor din parcul de corzi.