Vicepreşedintele Comisiei Europene, Dubravka Šuica, în vizită la UBB

Vicepreşedintele Comisiei Europene, Dubravka Šuica, şi comisarul european Mariya Gabriel s-au aflat sâmbătă, 15 octombrie, în vizită la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

Comisarul Mariya Gabriel spune că în cadrul discuțiilor s-a acordat o atenție specială învățământului superior, alianțelor universitare, tinerilor și alegerii lor pentru dezvoltarea carierei. „Educația, inovația și locul lor în noua Agendă europeană de inovare s-au remarcat în discuția mea cu rectorul Daniel David și doamnele profesoare de la universitate”, a arătat comisarul european.

Vizita a avut loc în contextul onorării istoriei, profilului multicultural şi leadershipului academic al UBB. Rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David, a prezentat istoria Universității, profilul multicultural și proiecte strategice deschise spre alianța europeană Eutopia din care UBB face parte: (1) InfoBioNano4Health (ca o nouă specializare inteligentă a orașului și a țării); (2) BrainQ (un nou Institut paneuropean în neuroștiințe); (3) ACTRIS (o nouă infrastructură clujeană din rețeaua paneuropeană ACTRIS dedicată studiului mediului); (4) UBB4Danube Initiative; (5) UBB 4Three Seas Initiative și (6) UBBInnoProducs (produse inovative ale UBB derivate din cercetări susținute european – ex. VR Mind; Robotherapy; iCUBE etc.). Comisarii europeni prezenți la UBB au sintetizat, la rândul lor, principale direcții de acțiuni ale Comisie Europene și portofoliilor proprii, care au fost apoi discutate cu participanții la întâlnire. Invitațiile pentru participanți au vizat și reliefarea diversității și lidershipului feminin al UBB și a politicilor de gen.

„Mă bucură atenția arătată de Comisia Europeană pentru istoria, profilul multicultural și lidershipul academic al UBB. Acest lucru oarecum vine în mod natural, ținând cont de profilul academic al UBB și de faptul că Universitatea noastră este unul dintre actorii sociali dedicați României europene și Uniunii Europene! În esență, mesajul cheie al vicepreședintelui Comisiei Europene pe partea de democrație a fost că universitățile trebuie să pregătească buni specialiști și buni cetățeni europeni, lucru pe care UBB îl are în misiunea sa și îl face bine, iar pe partea de demografie că trebuie să avem grijă la circulația talentelor, UBB prin structura multicampus (extensii) înscriindu-se clar în această tendință prin care evităm concentrări în unele zone, în dauna altora. Mesajul esențial al comisarului Mariya Gabriel – transmis prin tema ”Bringing education and innovation together to make Europe stronger in the knowledge society” – a fost că prin diversele inițiative și strategii, extrem de complexe și dinamice, Comisia Europeană dorește să întărească cercetarea științifică pentru a deveni un motor al educației active și inovării, într-un context academic în care se nasc treptat instituții europene noi (ex. alianțele europene) și ecosisteme inovative organizate în rețele la niveluri diferite (local/regional/european). UBB este una dintre instituțiile europene care face deja parte din acest demers, exprimându-și Tradiția și Excelența în Cultură-Știință-Inovație”, declară rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

În urma auditului internațional QS STAR, UBB a fost confirmată în 2021 ca prima universitate world-class (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene research-intensive, a primit distincția europeană HR Award for Excellence, iar din 2021/2022 este parte a alianței universităților europene EUTOPIA.