Familia în care există copii este o familie binecuvântată, aşa spuneau moşii şi babele de la sat şi este într-adevăr o fericire inegalabilă. Însă cel mai bine o ştie familia care locuieşte la casă cu grădină sau curte.
Multe din momentele fericite ale copilăriei au fost acelea în care părinţii acordau copilului independenţa necesară, zburdălnicia şi un spaţiu special destinat doar lui, în care putea petrece neîntrerupt ore întregi, fără ca părinţii să îşi facă griji.
Orice curte, indiferent de dimensiuni poate fi dotată întotdeauna cu un mobilier rustic special creat pentru copii. În ziua de astăzi, există multe produse din care puteţi alege modelul, marca, materialul şi culoarea dorită.
Vă propunem accesorii de joacă din textură naturală, nativă, ecologică şi non-toxică. Produsele comercializate de noi sunt confecţionate din lemn masiv.
Trebuie să vă asiguraţi că alegeţi locul de amplasare special în raza voastră vizuală permanentă, având multă umbră. Locul de amplasare trebuie să fie cât mai plat posibil sau dacă nu poate fi vorba de aşa ceva, atunci faceţi tot posibilul să îndepărtaţi spinii, crengile sau rădăcinile care ar putea provoca eventuale accidente.
Cum mobilăm spaţiul de joacă pentru micuţi?
În funcţie de suprafaţa aleasă pentru zona de amuzament, puteţi opta pentru următoarele elemente:
- Complex de joacă pentru copii cu acoperiş: acesta este prevăzut cu tobogan, vană din plastic, scară din lemn, perete de escaladat cu 1 latură sau 2 cu prize din forme diferite pentru căţărare şi un leagăn din frânghie. Mulţumită complexităţii mobilierului, jocul liber devine o oportunitate remarcabilă de dezvoltare motorie şi de compatibiliate socială;
- O căsuţă: gata asamblată la dimensiunea cerută în stil rustic, cu terasă şi băncuţă exterioară, disponibilă în diferite nuanţe calde, deschise sau întunecate. Un produs minimalizat care îl va încânta nespus pe copilul vostru;
- Balansoar din lemn cu 2 locuri: prezintă finisaje rezistente la factorii externi. Calitatea lemnului este superioară, aşadar atât timp cât stratul extern va fi reîmprospatat periodic, durata de viaţă va fi prelungită;
- Un leagăn din sfoară şi scândurele cu cadru: pe care îl puteţi fixa în pamant pentru o mai bună stabilitate. Leagănul poate fi folosit în acelaşi timp de doi copii, datorită esenţei tari a lemnului. Culoarea acestuia poate fi uşor adaptată la alte mobiliere de grădină. În funcţie de dimensiunile dorite sau de gradul de complexitate, acest produs poate fi personalizat la cererea clientului.
Dar cum rămâne cu adulţii?
Ne-am gândit şi la aspectul acesta. Pentru un spaţiu imens de desfăşurare, adică mai mult de 2,5m lungime recomandăm:
- Leagăn acoperit cu 2 locuri suplimentare: produs special destinat unei familii numeroase, asamblat din lemn rotund masiv care prezintă un grad crescut de siguranţă datorită solidităţii elementelor rezistente în faţa schimbărilor meteorologice. Leagănul este compus dintr-o bancă din butuci înjumătăţiţi cu o lungime de 2m menţinută de lanţuri care susţin o greutate de până la 120 Kg încadrată de o parte şi alta de câte o băncuţă pentru copii. Toate piesele produsului sunt finisate şi tratate cu soluţii speciale destinate lemnului masiv;
- Foişor din lemn rotund cu bănci şi masă: zonă de desfăşuare a activităţilor care aduc intimitatea specifică unui cămin primitor. Datorită lungimii de 2m a setului de masă şi canapelelor din lemn, mesele principale pot fi savurate cu caţi mai mulţi membrii ai familiei şi totodată pot adăposti evenimente create pentru cei micuţi ca de exemplu zile de naştere, mici petreceri tematice sau proiecte de grup.
Gama variată de produse Rustic World este uşor adaptabilă la orice spaţiu destinat socializării şi recreării, însufleţiind decorul cu piese finisate şi tratate pentru care sporesc durata de viaţă şi folosire a mobilierului de gradină din lemn masiv, pentru cât mai multe momente petrecute în natură.
Bineînţeles, locurile de joacă pentru copii sunt spaţii creative aşa că trebui să vă asiguraţi că vă sfătuiţi cu cel mic despre diversitatea în funcţie de mobilier. Veţi ştii cu siguranţă că micuţul vostru va fi mai fericit ca oricând şi îşi va putea chema prietenii să se joace împreună chiar la el acasă.