În cadrul emisiunii din domeniul imobiliar moderată de jurnalistul Media9, Ionel Lespuc, Real Estate Agenda de la Napoca Live a fost invitat arhitectul Șerban Țigănaș. Acesta a raspuns unui mesaj lansat de Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, care a criticat arhitecţii care realizează proiecte de urbanism pentru construcţii care nu pot fi autorizate.
“Sunt convins că domnul Primar are perfectă dreptate. Este un număr intolerabil de mare de case neautorizate construite. Dar oare cum s-au putut construi? Dacă acum avem toleranță zero, probabil că înainte a fost toleranță 100%, iar acum s-a întors foaia. Mi se pare un pic târziu. În mod normal nu poți, cu un minim de poliție locală sau de inspecție pe teren să nu îți dai seama că se construiește neautorizat. Nu se poate legal construi fără autorizație. Ceea ce înseamnă că dacă s-a construit fără autorizație, instituția care dă autorizațiile de construire – Primăria, în intravilanul municipiului Cluj-Napoca, Consiliul județean, în extravilan – poartă clar o parte din vină transmisă sub forma lipsei de vigilență, de reacție și așa mai departe. Este complice. Dar complici sunt și cetățenii care văd un șantier, care întorc capul când nu văd la intrarea în șantier o placă pe care scrie «aici se va construi nu știu ce, cu numărul de autorizație, eliberat de Primărie la data de, valabil până la data de». Dacă trec pe lângă un șantier și nu văd acest panou cred că, în mod normal, într-o societate normală, ar trebui să dau un SMS sau un telefon la Primărie sau să remarc la Inspecția de stat în construcții, cealaltă instituție importantă care face teren, și să le spun «uite ce se întâmplă». Iar ISC verifică cu Primăria și îmi transmite «stai liniștit că nu avea placa, a primit o amendă și o să aibă de mâine». Deci și cetățenii sunt vinovați", a explicat arhitectul.
Emil Boc s-a adresat, în urmă cu o săptămână, arhitecților, dar și Facultății de Arhitectură, respectiv Ordinului Arhitecților din România, și le-a cerut să nu mai realizeze proiecte de urbanism pentru case neautorizate.
“Sunt case care nu sunt autorizate, dar pentru care există proiecte de urbanism realizate de arhitecți. Breasla arhitecților este de mare calitate, mai ales la Cluj, dar există și uscături, ca în orice pădure. Nu sunteți absolviți de vină pentru casele fără autorizație, cel puțin morală. Se creează o problemă pentru municipiu, dar și una socială. Aceste case merg spre demolare, chiar dacă după un proces de doi-trei ani. Avem toleranță zero”, declara Boc.
Şerban Ţigănaş a explicat că mesajul Primarului a fost altul.
“Acum să dai vina pe arhitecți pare bizar. Dar eu am înțeles ce a vrut să spună Primarul. A vrut să spună altceva, iar acum încerc să traduc. A vrut să spună că în zonele cu case neautorizate se fac planuri de urbanism retroactive, care să aducă în legalitate ilegalitatea comisă cu un an-doi-trei-cinci înainte. Iar acest lucru sunt de acord că nu ar trebui să se întâmple. Noi am discutat în Ordinul Arhitecților din România (OAR) de foarte multe ori și toate propunerile legislative s-au dus către ideea neacceptării introducerii în legalitate. Adică sub motiv că lucrurile sunt tolerabile, rezonabile, că s-au mutat niște familii acolo, că cu greu și-au făcut casa respectivă, iar acum s-o demolezi nu ar fi bine, că nu prezintă pericol social, că nu poluează și hai să fim de acord să le dăm o amendă și să îi obligăm să facă niște documentații retroactive. Noi, arhitecții, nu suntem pentru intrarea în legalitate. Nu trebuie ieșit din legalitate. Instituțiile statului să își facă treaba atunci când se inițiază construirea. De ce încearcă oamenii să intre în legalitate? Pentru că așa ceva s-a întâmplat timp de 30 de ani. Astfel de proiecte de intrare în legalitate sunt practici cunoscute. Ori dacă mesajul domnului Primar este «nu mai acceptăm aceste practici», cu care repet că sunt de acord, este un mesaj bun, păcat să se întâmplă abia acum. Acest mesaj trebuie să fie foarte clar, explicit, nu să spună că unii dintre arhitecți sunt uscături. Cu cine împart vina, că nu am înțeles din mesajul Primarului? Nu am înțeles care este partea de vină asumată de Primărie.
Iar referitor la menționarea Facultății de Arhitectură chiar nu înțeleg mesajul. Dacă domnul Primar își imaginează că la Facultatea de Arhitectură se învață cum să nu se respecți legea, nu știu, îl invit să vină să vadă care este planul de învățământ și să vadă cu ce probleme ne zbatem noi acolo”, a explicat arhitectul Şerban Ţigănaş, la Napoca Live.