ÎPS Laurențiu Streza - Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, invitatul jurnalistei TVR Cluj, Loredana Corchiş și al avocatului Daniel Ionașcu, în cadrul emisiunii Legal 100% - Legi bune şi nebune de la Napoca Live, a explicat de ce este importantă credinţa în viaţa oamenilor.
“Sunt un ierarh care încearcă să țină pe umeri o greutate imensă. Dacă puterile fizice se lasă în funcție de înaintarea în vârstă ne ajută Dumnezeu să ținem flacăra credinței vie și să îi ajutăm pe oameni să iasă din spaima, din îngrozirea aceasta atât de dăunătoare.
Sunt trei virtuții teologice: credința, nădejdea și iubirea. Credința este forța care mă ține pe mine legat de Hristos, este o certitudine a existenței lui Hristos și a dependenţei de El. Nădejdea este certitudinea că Dumnezeu mă răsplătește după ce fac eu. Iubirea este cea care le depășește pe toate. Am certitudinea că cel care m-a rânduit să vin în Lume, el îmi va rândui și plecarea mea din lumea aceasta. Pe mine nu mă înfricoșează boala aducătoare de moarte. Contează enorm de mult echilibrul. Ar trebui să ne îngrijim de cele necesare vieţii şi să nu ne fie teamă de moarte sau boală”, a explicat ÎPS Laurențiu Streza, la Napoca Live.
De asemenea, el a vorbit şi despre războiul din Ucraina. Acesta a menţionat că poporul român a oferit ospitalitate refugiaţilor ucraineni.
“Un gest umanitar pe care poporul l-a arătat acum, în timpul războiului din Ucraina, a fost ospitalitatea. Tot în Biserică a fost învățat acesta. Poporul a fost în stare să ofere orice pentru cel care a fugit din cauza războiului. În Biserică învățăm. Biserica este o școală, unde și învățătorul este Dumnezeu și materia vine tot de la El. Nu este o programă didactică omenească”, a declarat ÎPS Laurențiu Streza - Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.