Școlile din Cluj vor avea psiholog. Ministerul Educației a suplimentat posturile

Ministerul Educației a suplimentat numărul de norme alocate județului Cluj pentru profesorii care își desfășoară activitatea în cabinetele de asistență psihopedagogică, din unitățile de învățământ preuniversitar.

Pe lângă cele 87 de posturi funcționale în acest an școlar de profesori consilieri școlari, Ministerul Educației a mai alocat recent încă 29 de posturi județului Cluj.

Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Cluj împreună cu Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Cluj au analizat situația existentă la acest moment, cu privire la nevoia alocării suplimentării resursei umane de specialitate și au decis ca posturile primite să fie astfel repartizate, încât, începând cu anul școlar 2023-2024, toate uitățile de învățământ din județ să beneficieze de serviicile unui psiholog școlar.

„Mă bucur că am reușit să arondăm fiecare unitate de învățământ, cu atât mai mult școlile din mediul rural, unui psiholog școlar. În felul acesta, elevii care se confruntă cu probleme de comunicare, de adaptare sau de comportament, care întâmpină dificultăți de învățare, se confruntă cu scăderea stimei de sine, lipsa motivației sau stres pot solicita consiliere pentru identificarea unor soluții eficiente.

Pe de altă parte, rolul psihologului școlar este de a menține legatura permanentă între cadre didactice, elevi și părinți, cu scopul de a descoperi problemele de comunicare între acești factori implicați în dezvoltarea copiilor și de a oferi servicii specializate pentru rezolvarea unor probleme de violență, bullying sau abandon școlar”, a declarat, Inspectorul Școlar General al Inspectoratului Școlar Județean Cluj, Marinela Marc.