Proiectul Centurii Metropolitane a Clujului a fost aprobat de către Guvern.
Centura metropolitană are o lungime de 42 km, 32 de drumuri de legătură, 26 km de bretele și noduri și 35 km de piste de biciclete.
Valoarea totală a centurii este de 1.409.270.111 euro.
Lucrarea se va executa în 2 etape. Prima etapă a centurii metropolitane pornește cu lucrările din zona viitorului Spital Regional de Urgență Florești (zona Muzeului Apei) și merge până la conectarea cu centura Vâlcele-Apahida.
Valoarea lucrărilor din prima etapă este de 998.547.901 euro.
În etapa a doua se vor realiza lucrările de la Gilău până la Florești și de la nodul cu centura Vâlcele-Apahida până la nodul 20 Câmpenești.
Valoarea lucrărilor pentru acest tronson: 410.722.210 euro.
“Mulțumesc Guvernului României, Ministerului Transporturilor, tuturor avizatorilor acestui proiect, proiectanților și colegilor din Primărie pentru implicarea și susținerea acestui proiect major de infrastuctură pentru Cluj-Napoca!
Urmează pregătirea licitației de proiectare și execuție în vederea implementătii proiectului în parteneriat cu Guvernul României”, a declarat Primarul Clujului, Emil Boc.