Ministerul Sănătăţii a anunţat, miercuri, că licitaţia pentru proiectarea Spitalului Regional de Urgenţă Cluj va fi finalizată până la sfârşitul săptămânii în curs, iar semnarea contractului ar putea avea loc în martie, dacă nu vor fi depuse contestaţii.
"Avem studiul de fezabilitate aprobat, inclusiv acordul de mediu, proiectul fiind fazat în două etape. Acum ne aflăm în faza finală a licitaţiei pentru proiectare şi sperăm ca până la sfârşitul acestei săptămâni să fie selectat câştigătorul proiectării, iar dacă nu sunt contestaţii, să semnăm contractul în luna martie. La licitaţia de proiectare s-au înscris opt consorţii internaţionale cu un total de peste 50 de firme. Proiectarea va dura 12 luni", a declarat managerul de proiect, Cristina Gafton, de la Ministerul Sănătăţii, într-o conferinţă de prezentare organizată la Cluj-Napoca, potrivit Agerpres.
Oficialul Ministerului Sănătăţii a subliniat că întregul proiect de construcţie a Spitalului Regional de Urgenţă Cluj are o valoare totală de 540 de milioane de euro.
Aceasta a mai spus că finanţarea acestui proiect este asigurată prin Programul Operaţional Regional, urmând ca noua unitate medicală să fie funcţională în luna martie 2027.
Spitalul Regional de Urgență Cluj va avea șapte niveluri - subsol, parter și cinci etaje și va deservi regiunea de nord-vest a țării.
Unitatea medicală va avea 849 de paturi, 19 săli de operație și va dispune de o tehnologie avansată, astfel încât să fie asigurate servicii medicale de urgență la cele mai înalte standarde, precum și un act medical de calitate superioară. Acesta va beneficia de un heliport și va avea 1.396 de locuri de parcare.
Spitalul Regional de Urgență Cluj va avea o suprafaţă totală de 151.000 mp, cu o suprafață utilă de 70.000 mp, iar amprenta la sol va fi de 28.800 mp.