Prognoza ANM. Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni?

ANM (Administraţia Naţională de Meteorologie) a emis prognoza meteo valabilă pentru următoarele patru săptămâni.

Potrivit meteorologilor, în săptămâna 22.11.2021 – 29.11.2021, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice acestei perioade în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval. Regimul pluviometric va fi deficitar, local în regiunile centrale, estice şi sudice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această săptămână.

În săptămâna 29.11.2021 – 06.12.2021, temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în regiunile sud-estice, dar şi mai coborâte în vest, nord-vest şi la munte, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă. Cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare în cea mai mare parte a ţării, cu precădere în zonele montane.

În săptămâna 06.12.2021 – 13.12.2021, temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României. Cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare în regiunile vestice şi nord-vestice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.

În săptămâna 13.12.2021 – 20.12.2021, mediile valorilor termice se vor situa uşor peste cele specifice pentru această săptămână, în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă. Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă, în toate regiunile.