Sindicatele din Educație, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater”, au anunțat marți, într-o conferință de presă comună, că din 22 mai vor intra în grevă generală. Potrivit rezultatelor referendumului făcut în rândul profesorilor din țară, peste 70% au votat pentru grevă generală, scrie Edupedu.ro.
Cele trei mari sindicate din Educației au anunțat că cel mai indicat este ca elevii să stea acasă.
“Conform legii, greva se face la locul de muncă. Dar e bine, recomandat, ca elevii să stea acasă, sunt mai mari riscurile dacă nu va avea cine să stea cu ei. Profesorii nu trebuie să supravegheze copiii, pot să stea și în cancelarie”, au spus sindicatele.
Miercuri, 17 mai, profesorii vor face grevă de avertisment de 2 ore între 11.00 şi 13.00. Elevii vor veni la ore dar nu se va preda, a explicat Marius Nistor, liderul Federaţiei Sindicatelor din Educaţie Spiru Haret.
“Este o ultimă soluție de a-i determina pe acești guvernanți să nu ne mai ignore, să nu mai fie indiferenți și să amâne luarea unor decizii vitale care vizează până la urmă au o finanțare corespunzătoare a sistemului educațional și asigurarea unui viitor pentru voi aici în țară, poate pentru posibila reîntoarcere a celor care au plecat din această țară”, declară Marius Nistor.
Reprezentanţii sindicatelor au ţinut să precizeze că aceasta este prima grevă generală care se declanşează la final de an şcolar, subliniind că examenele naţionale susţinute de absolvenţii claselor a VIII-a şi a XII-a ”ar putea fi bulversate” de conflictul de muncă.