Primăria Cluj-Napoca recrutează recenzori pentru efectuarea recensământului în municipiu

Primăria Cluj-Napoca recrutează, până în data de 19.04.2022, recenzori pentru efectuarea recensământului în municipiu.

Persoanele interesate vor completa o cerere tip, care poate fi descărcată de pe site-ul instituției, www.primariaclujnapoca.ro, o vor scana, semna olograf/ digital și transmite, la adresa de email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

Generale:

  • Vârsta minima de 18 ani împliniţi la data selecţiei – condiţie eliminatorie;
  • Minim studii medii absolvite (diploma absolvent liceu) - condiţie eliminatorie;
  • Să nu aibă cazier judiciar – condiţie eliminatorie;
  • Să deţină cunoştinţe de utilizare a unei tablete;
  • Abilitatea de a comunica într-o manieră civilizată; capacitatea de a stabili contacte interpersonale, de a fi cordial, plăcut, metodic și riguros;
  • Să dispună de un telefon mobil pe care să-l utilizeze pentru comunicare;
  • Rezistență la stres și lucru sub presiune.

Specifice:

  • Disponibilitate de a lucra în program prelungit, în medie 8 ore pe zi (până la sfărșitul zilei);
  • Disponibilitate de a lucra în weekend (sâmbata și /sau duminica).

Personalul selectat va încheia cu autoritatea locală un contract de prestări servicii pe perioada 16.05-17.07.2022-modelul contractului este prevăzut în Anexa nr. 2 a H.G. nr. 145/2022 privind modificarea şi completarea HG nr. 1071/2020 pentru stabilirea bugetului şi a categoriilor de cheltuieli necesare efectuarii recensamântului populaţiei şi locuinţelor din România în anul 2021.

Plata recenzorilor se face în funcţie de numărul de chestionare completate prin interviu faţă în faţă, chestionarul fiind compus din mai multe secţiuni cu grade de complexitate diferite, la un tarif de 7 lei pentru «Secţiunea pentru recenzarea persoanei» şi 3,5 lei pentru «Secţiunea pentru recenzarea locuinţei», inclusiv «Secţiunea pentru recenzarea spaţiului colectiv de locuit. Tariful de 7 lei se aplică pentru fiecare persoana recenzată din gospodărie.

Detalii suplimentare pot fi aflate AICI.