Premierul Nicolae Ciucă a declarat că Guvernul nu a crescut taxele și a spus că bugetul pentru investiții din acest an este cel mai mare din ultimii 30 de ani.
“Nu am crescut nicio taxă. Anul acesta avem cel mai mare buget de investiții din ultimii 30 de ani prevăzuți în buget - 88 de miliarde de de lei. De asemenea, am luat toate măsurile pentru a putea să absorbim, să atragem o sumă cât mai mare din banii europeni - discutăm de 80 de miliarde de euro -, care asigură atât stabilitatea, cum spuneam, dar oferă posibilitatea să dezvoltăm economia, oferă posibilitatea să putem să asigurăm locuri de muncă, oferă posibilitatea să ne gândim că prin această creștere economică putem să asigurăm României reducerea decalajului între țările din zona de est și țările din zona de vest”, a declarat Premierul, potrivit Radio România Actualități.
El a spus că într-o situaţie de criză singura soluţie o reprezintă investițiile și că pentru asta este nevoie de predictibilitate, de stabilitate legislativă și de dialog constant cu mediul de afaceri.
"Avem nevoie ca mediul de afaceri, antreprenorii români să fie sprijiniți și aș dori să înțelegem această perioadă ca fiind efectiv îndreptată spre a asigura stabilitatea și, pe cât posibil, dezvoltarea economiei țării noastre. Am avut dese întâlniri cu investitorii români și cu cei străini. Această relansare, această stabilitate și, de ce nu, relansare a economiei o putem face doar împreună. Aici este rolul Guvernului de a veni cu politici care să încurajeze și să sprijine investițiile, iar mediul de afaceri trebuie să continue planurile de dezvoltare, iar pentru asta are nevoie de predictibilitate, are nevoie de stabilitate legislativă și, desigur, avem nevoie să întreținem acest dialog permanent cu dumnealor pentru a putea înțelege realitatea, a putea înțelege oportunitățile și, sigur, trebuie să fim în măsură să facem managementul riscurilor. Este adevărat, instituțiile financiare internaționale confirmă că soluțiile noastre au fost și sunt cele potrivite, iar aceste aprecieri anunțate public sunt semnale foarte bune pentru nevoile de investiții”, a declarat Premierul.
În legătură cu pachetul de măsuri "Sprijin pentru România", Nicolae Ciucă a spus că el se bazează pe rezultatul analizelor de la nivelul Guvernului, pe rezultatul dialogului cu societatea civilă și urmărește stabilitatea economică până la sfârșitul anului dar și premisele pentru ca economia să se dezvolte.