Peste 80 milioane de euro sunt prevăzuţi din fondurile PNRR pentru investiţii destinate secţiilor de terapie intensivă pentru nou-născuţi şi pentru transport pre-spitalicesc neonatal, a informat, marţi, Ministerul Sănătăţii care a anunţat publicarea pentru consultare publică a Ghidului beneficiarului şi anexelor aferente din cadrul Componentei 12 - Sănătate, Investiţia 2. Dezvoltarea infrastructurii spitaliceşti publice, Investiţia specifică 2.3. Secţii de terapie intensivă pentru nou-născuţi.
Potrivit Agerpres unt prevăzute 37.820.000 de euro pentru proiecte care vizează extinderea capacităţii infrastructurii spitaliceşti dedicată îngrijirii pacientului critic neonatal cu minim 124 de paturi adiţionale (cazuri critice de nivel III), inclusiv infrastructura adiacentă şi echipamente aferente, în timp ce pentru dotarea cu echipamente medicale a secţiilor de terapie intensivă nou-născuţi şi îmbunătăţirea programului de screening pot fi accesate 13.500.000 de euro.
Fonduri în valoare de 21.600.000 de euro sunt puse la dispoziţie celor interesaţi pentru proiecte care vizează construirea/amenajarea şi dotarea a opt centre regionale pentru formarea personalului medical.
Tot în cadrul acestei componente, vor fi derulate achiziţii centralizate de Ministerul Sănătăţii în valoare de 7.200.000 de euro pentru achiziţionarea a 12 unităţi mobile de terapie intensivă neonatală (nivel III) care vor fi repartizate pe regiuni.
Data lansării apelului de proiecte este 30 septembrie.
Ghidul beneficiarului şi anexele aferente pot fi consultate pe www.ms.ro, secţiunea Noutăţi (https://www.ms.ro/noutati).