Parteneriat între Cluj, Gilău, Florești și Apahida pentru realizarea coridorului de mobilitate urbană durabilă de-a lungul râului Someș

Primarul municipiului Cluj-Napoca a anunțat că, ieri, 04 aprilie, a semnat alături de Bogdan Pivariu, primarul Comunei Florești, Gelu Topan, primarul Comunei Gilău și Grigore Fati, primarul Comunei Apahida, Acordul de asociere pentru realizarea, în parteneriat, a Studiului de Fezabilitate, a Planului Urbanistic Zonal (P.U.Z.), a documentației tehnice pentru autorizația de construire (D.T.A.C.), precum și a tuturor studiilor conexe obiectivului de investiții „Amenajare coridor de mobilitate urbană durabilă (pietonal și velo) de-a lungul râului Someș”.

El a spus că în luna aprilie va fi demarată licitația pentru PUZ, SF și DTAC.

“Coridorul de mobilitate urbană durabilă (pietonal și velo) de-a lungul râului Someș reprezintă unul dintre proiectele fanion ale Planului de Mobilitate Durabilă 2021-2030. Acest proiect se alătură marilor proiecte de infrastructură (metrou și centură metropolitană) ale orașului”, a declarat Boc, pe pagina de Facebook.

Obiectivul culoarului de mobilitate nemotorizată este de a conecta Municipiul Cluj-Napoca cu zona sa metropolitană. Pe lângă utilitatea oferită în materie de mobilitate urbană, coridorul va fi o atracție în sine pentru cei aflați în căutarea unor activități de agrement.

Implementarea proiectului va extinde rețeaua de alei, de promenadă, pistele velo și spațiile verzi, urmărind principiile dezvoltării sustenabile, în care deplasările pe jos sau cu bicicleta au prioritate în fața traficului motorizat și care se desfășoară de-a lungul unui coridor natural atractiv și neafectat de poluare.