Guvernul urmează să aprobe, în şedinţa de miercuri, printr-o hotărâre, anexa la HG nr. 579/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 273/2004 privind procedura adopţiei.
Prin proiectul de act normativ, se arată în nota de fundamentare, pornind de la modificările aduse procedurii de adopţie prin Legea nr. 268/2020 şi de la dificultăţile identificate în practică, se propune, ca modificare, reglementarea procedurii de verificare anuală a îndeplinirea condiţiilor care au stat la baza eliberării atestatului.
De asemenea, se spune în document, au fost incluse prevederi referitoare la evaluarea anuală în situaţia în care adoptatorul/familia adoptatoare îşi schimbă domiciliul/reşedinţa după obţinerea atestatului şi stabilirea ierarhiei priorităţii la adopţie pentru familiile care au acest drept stabilit prin lege.
Prin acelaşi proiect de act normativ se are în vedere asigurarea premiselor accesului echitabil pentru toţi adoptatorii/familiile adoptatoare la intrarea pe liste în procesul de potrivire, stabilind un singur criteriu de ierarhizare, vechimea atestatelor, şi, respectiv, stabilirea unei perioade maxime în care se poate derula potrivirea practică, respectiv 3 luni de la acordul adoptatorului/familiei adoptatoare cu privire la continuarea procedurii de potrivire practică.
O altă modificare vizează eliminarea birocratizării excesive a anumitor etape ale procesului de adopţie, prin înlocuirea copiilor legalizate după anumite documente cu copii certificate de către direcţie, pentru conformitate cu originalul..