Consiliul Județean Cluj a dotat Spitalul Municipal Dej cu noi echipamente medicale.
Astfel, în cadrul Secției Anestezie, Terapie Intensivă a unității sanitare au fost date în folosință un defibrilator cu Pacemaker și monitor pentru funcții vitale, un fibrobronhoscop, un videolaringoscop, un electrocardiograf, un kit de diagnosticare capnografie, două trolii pentru resuscitare și patru trolii ATI.
“În contextul pandemic actual e mai mult decât necesar să sprijinim spitalele clujene pentru buna organizare şi funcţionare a activităţii acestora. Cu siguranţă, noile echipamente vor facilita realizarea actului medical şi vor contribui la îmbunătăţirea stării de sănătate a pacienţilor şi la salvarea a numeroase vieţi”, a declarat Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.
În valoare de 182.913 lei, dotările au fost achiziționate din resursele special alocate în acest scop de forul administrativ județean, din bugetul propriu al instituției.