Ministrul Energiei, despre legea offshore: Cred că va fi adoptată în luna Mai

Ministrul Energiei, Virgil Popescu a declarat că legea offshore va fi adoptată în cursul lunii Mai.

„Haideţi să nu fim maliţioşi! Nişte colegi care n-au fost în stare să scrie trei rânduri la legea offshore se aşteptau ca Ministerul Energiei şi Guvernul să vină cu legea offshore. Am spus din 2019 că ministerul, că Guvernul nu va veni cu o lege offshore. Am avut un experiment, zic eu, nefericit în 2018, guvernul la acea dată a trimis proiect de lege în Parlament, a trecut de Senat, iar în Camera Deputaţilor a fost făcut harcea-parcea. A ieşit o lege offshore – e, pentru că avem o lege offshore – în baza căreia nu avem nicio investiţie după patru ani de zile. Şi atunci am spus aşa: da – şi în fiecare coaliţie s-a agreat acest lucru – se discută în coaliţie legea offshore cu specialiştii din coaliţie şi va fi depus şi asumat ca iniţiativă parlamentară. Acest lucru s-a întâmplat vineri, a fost depus la Senat, cu solicitare de procedură de urgenţă. Asta va însemna că în această sesiune parlamentară cel mai târziu legea va fi adoptată. Eu cred că va fi adoptată în cursul lunii mai, atât de camera superioară, cât şi de Camera Deputaţilor şi trimisă la promulgare”, a declarat Ministrul Energiei, luni seară, la Realitatea Plus, scrie News.ro.

El a spus că legea este „un semnal bun pentru investitori”, întrucât asigură stabilitate şi predictibilitate cadrului legislativ, pentru că regimul de redevenţă este stabilit pentru toată perioada acordului petrolier.

De asemenea, Ministrul Energiei a mai spus că în vara acestui an vor fi extrase primele gaze din Marea Neagră.

„Referitor la când vor începe exploatările de gaze din Marea Neagră, primele gaze din Marea Neagră vor ieşi în semestrul doi al acestui an. Black Sea Oil&Gas va finaliza lucrările la perimetrul ANA din Marea Neagră, noi am făcut recepţia în urmă cu zece zile, urmând ca începând cu cred că iulie sau august să avem primele gaze din Marea Neagră”, a mai spus Virgil Popescu.