Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a anunțat că anul școlar 2022 - 2023 va avea cinci module de învăţare şi cinci vacanţe, intenţia fiind şi renunţarea la tezele semestriale, informează Agerpres.
"Am reuşit să ajungem, îmi place să cred, la un consens care este confirmat nu numai de experţi în ştiinţele educaţiei din România, ci de către orice expert care are un minimum de noţiune în pedagogie modernă. Este vorba de nevoia de a alterna module de învăţare de 6, 7, 8 săptămâni cu module de repaus. În aşa fel putem să ne adaptăm pe specificul anului şcolar din România", a declarat Sorin Cîmpeanu.
Noua structură a anului școlar, cu cele 5 module, va fi următoarea:
Modul 1: 5 septembrie – 23 octombrie ; Vacanță de toamnă (toți elevii): 24-30 octombrie;
Modul 2: 31 octombrie – 22 decembrie; Vacanță de iarnă: 23 decembrie – 8 ianuarie;
Modulele 3 și 4: 9 ianuarie – 6 aprilie, cu o vacanță de o săptămână între ele, decisă de fiecare inspectorat școlar județean în parte în perioada 6-24 februarie;
Vacanța de primăvară: 8 aprilie – 23 aprilie;
Modul 5: 24 aprilie – 16 iunie;
Vacanță de vară: 17 iunie – 4 septembrie.
Fiecare școală va avea și o săptămână de Școala Altfel (între 26 februarie – 6 aprilie), dar și o Săptămână Verde (19 aprilie – 16 iunie).
Ministrul Educației a mai anunțat o serie de modificări care se vor aplica doar dacă vor fi validate de experții în educație:
- Mediile se vor încheia la finalul anului școlar;
- Tezele devin opționale;
- Evaluări standardizate, cu caracter sumativ, la final de an școlar, precedate de evaluări predictive, la început de an școlar.