Medicii de familie încurajează vaccinarea antigripală a copiilor şi adolescenţilor

Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) trage un semnal de alarmă asupra posibilităţii creşterii numărului infecţiilor respiratorii şi al cazurilor de gripă, dacă se vor relua cursurile în unităţile şcolare.

"Imunizarea antigripală ramâne chiar şi în această perioadă extrem de importantă pentru a reduce riscul unei duble infectări, cu virus gripal şi cu SARS-CoV-2 şi pentru a evita posibile complicaţii determinate de virusul gripal în randul copiilor şi al comunităţii.

SNMF încurajează vaccinarea antigripală a copiilor şi adolescenţilor având în vedere că vaccinarea este cea mai eficientă metodă de prevenire a îmbolnăvirilor prin gripă", a declarat dr. Dina Mergeani, preşedintelele SNMF.

Medicii de familie spun că vaccinarea antigripală este o modalitate prin care copiii pot fi protejaţi inclusiv de noul coronavirus.

"În contextul în care, cel puţin pentru moment, copiii nu vor fi vaccinaţi împotriva COVID-19 şi, în acelaşi timp, ei sunt principalii vectori de transmitere a virusului gripal, vaccinarea antigripală a acestora reprezintă o modalitate prin care îi putem proteja de o posibilă infectare cu ambele virusuri.

Prin vaccinarea acestora putem reduce substanţial riscul de îmbolnavire şi de apariţie a complicaţiilor cauzate de virusul gripal, care pot necesita spitalizare, precum şi transmiterea virusurilor în comunitate care uneori duc chiar la deces. În timp ce protejăm copiii, reducem semnificativ şi transmiterea virusului gripal în comunitate", a declarat dr. Gindrovel Dumitra, coordonatorul Grupului de Vaccinologie din cadrul SNMF.