Libertate (r. Tudor Giurgiu), unul dintre cele mai așteptate filme românești ale anului, va avea parte de o lansare specială la Cluj-Napoca în prezența echipei. Astfel, în seara de marți, 3 octombrie, spectatorii sunt așteptați la Cinema Florin Piersic de la ora 19:00 și la Cinema City Iulius Mall de la ora 20:30, transmite echipa într-un comunicat de presă. Câștigător al premiului pentru cel mai popular film românesc la TIFF.22, Libertate spune o poveste mai puțin cunoscută întâmplată la Sibiu în timpul Revoluției Române. Din distribuția filmului fac parte Ionuț Caras, Cătălin Herlo sau Anca Hanu, actorii Teatrului Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, dar și nume precum Andi Vasluianu, Alexandru Papadopol, Mirela Oprișor, Marius Manole sau Iulian Postelnicu.
Biletele pentru proiecțiile din 3 octombrie au fost puse în vânzare online, dar și la casieriile cinematografelor, AICI.
Regizorul Tudor Giurgiu, producătoarea Oana Giurgiu și actorii Cătălin Herlo, Ionuț Caras, Alex Calangiu, Răzvan Vicoveanu, Bogdan Sălceanu, Dimeny Aron și Anca Hanu vor urca pe scena ca să discute cu publicul după proiecții.
Spectatorii de la Cinema Florin Piersic vor avea ocazia să descopere și expoziția Sibiu 89 – Am murit, dar vom fi liberi, care cuprinde zeci de fotografii realizate în zilele Revoluției din 1989 în Sibiu de către doi fotografi, Fábry Péter și Nicu Cherciu.
Libertate este un film inspirat din fapte reale, petrecute la Sibiu, în timpul Revoluției din 1989. În haosul și panica generate de protestele mulţimii împotriva autorităţilor, o unitate de miliţie devine ţinta unui asalt violent care degenerează într-o confruntare sângeroasă între soldaţi, miliţieni, securiști și civili. Scenariul este scris de Cecilia Ștefănescu și Tudor Giurgiu, după o idee de Nap Toader.
Trailer, AICI.
Filmul a fost premiat și la Festivalul de Film de la Sarajevo, la Cinefest Miskolci în Ungaria și se află în competiția oficială a Festivalului de Film de la Namur (Belgia).
Din 6 octombrie, filmul va fi distribuit în cinematografele din toată țara.
Sponsorii campaniei de promovare a filmului Libertate sunt Vodafone România, Banca Transilvania, Conceptul Lab by Theo Nissim, Groupama, Iulius Group, Aqua Carpatica.
Parteneri media: Rock FM, KISS FM, Magic FM
LIBERTATE este o co-producție România-Ungaria, produs de Libra Films și Mythberg Films și distribuit în România de Transilvania Film. Pentru distribuția internațională, filmul a fost achiziționat de compania londoneză Reason8.