Cele două companii vor opera în sezonul mai – octombrie 2021 curse charter directe spre Maroc, Egipt, Tunisia și Turcia.
HiSky și Amara Tour au semnat un parteneriat pentru operarea în anul 2021 de curse charter de pe aeroporturile din Cluj Napoca, Târgu Mureș, Oradea și Baia Mare spre Hurghada și Sharm El Sheikh (Egipt), Antalya (Turcia), Monastir (Tunisia), Agadir (Maroc).
Directorul general HiSky afirmă că parteneriatul cu Amara Tour va accelera extinderea zborurilor regulate ale companiei Avia.
„Suntem bucuroși să fim transportatorul aerian al turiștilor care vor alege pachete de vacanță de la Amara Tour. HiSky le va pune la dispoziție o aeronavă tânără, sigură, confortabilă și echipaje prietenoase. Vom opera zboruri charter de pe patru aeroporturi românești catre destinatiile preferate de vacanta, iar asta ne oferă posibilitatea să le transformăm cu ușurință în baze operaționale permanente ale companiei noastre”, a declarat comandatul Iulian Scorpan, director general HiSky.
”Pentru noi, parteneriatul cu HiSky înseamnă creșterea serviciilor turistice pe care le oferim clienților noștri. Din acest an, turiștii noștri vor pleca în vacanță către o destinație complet nouă – Maroc – alături de alte destinații preferate de vacanță – Egipt, Tunisia, Turcia. Zborurile se vor face cu o echipă profesionistă cu mulți ani de experiență în aviație și o aeronavă de tip Airbus A320 (YR-SKY), care are numai 10 ani de exploatare”, spune directorul general Amara Tour, Haithem Souani.
Amintim că acum două zile, HiSky a anunțat și două curse regulate de pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu”: Dublin și Lisabona, ultima fiind o destinație premieră pentru Aeroportul din Cluj. Biletele către aceste orașe vor fi disponibile pe site-ul companiei în câteva zile.
HiSky a fost certificată ca operator aerian în luna decembrie (AOC-ul cu numărul RO-074) și este prima companie din România certificată Part CAMO după noua legislație intrată în vigoare la finalul lunii septembrie 2020. Echipa HiSky este formată din oameni cu zeci de ani de experiență în aviație, discipoli ai școlii românești de aviație - fapt care ajută compania să își construiască politicile pe standarde / reglementări naționale și internaționale. HiSky pune la dispoziția pasagerilor bilete din Cluj, Iași și Chișinău și operează zboruri regulate și charter spre spre mai multe destinații importante din Europa, Asia și Africa. Serviciile sau orice alte informații despre HiSky pot fi consultate pe site-ul www.hisky.aero.