Grefierii anunță proteste pentru o perioadă nedeterminată de timp

Personalul auxiliar de specialitate şi conex din instanţe şi parchete va adopta, începând de luni, 11 decembrie 2023, pentru o perioadă nedeterminată de timp, mai multe forme de protest, conform unui comunicat al Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare DICASTERIAL.

"Începând cu data de 11 decembrie 2023, pe perioadă nedeterminată de timp, personalul auxiliar de specialitate şi conex din instanţe şi parchete va adopta următoarele forme de protest: grefierii vor participa la şedinţele de judecată sau, după caz, la activităţile de urmărire penală pentru soluţionarea cauzelor cu arestaţi în materie penală şi în alte materii, pentru cauzele privind obligaţiile de întreţinere de orice fel, asigurarea dovezilor, soluţionarea cererilor de ordonanţă preşedinţială, precum şi în alte cauze considerate urgente, potrivit legii, sau apreciate ca atare de către instanţă sau prin hotărârile adunărilor generale ale judecătorilor şi procurorilor instanţelor şi a parchetelor în care îşi desfăşoară activitatea; grefierii desemnaţi să efectueze lucrările prevăzute de art. 51 din HCSM nr. 3243/22.12.2022 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor, în faza de procedură prealabilă şi de cameră preliminiară, vor întocmi acte numai în cauzele considerate urgente, potrivit legii sau apreciate ca atare de către instanţă sau prin hotărârile adunărilor generale ale judecătorilor din instanţele în care îşi desfăşoară activitatea", se spune în comunicat, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, compartimentele auxiliare ale instanţelor şi parchetelor îşi vor reduce la jumătate programul de lucru cu publicul. Personalul auxiliar de specialitate şi conex din instanţe şi parchete nu va mai efectua niciun fel de act de procedură în afara programului de lucru legal, în zilele de repaus săptămânal sau zilele de sărbătoare legală. Personalul auxiliar de specialitate şi conex din instanţe şi parchete nu va mai răspunde la telefonul personal după terminarea programului de lucru legal şi nu va mai asigura niciun fel de permanenţă în afara programului de lucru legal, în zilele de repaus săptămânal sau zilele de sărbătoare legală.

De asemenea, în ziua votării bugetului de stat pentru anul 2024 se va întrerupe activitatea în instanţe şi parchete timp de 4 ore, în intervalul orar 10.00-14.00, timp în care se va asigura participarea grefierilor numai la şedinţele de judecată şi la activităţile de urmărire penală considerate urgente, potrivit legii, sau apreciate ca atare de către instanţă sau prin hotărârile adunărilor generale ale judecătorilor şi procurorilor din cadrul instanţelor şi parchetelor în care îşi desfăşoară activitatea.

În comunicat se menţionează că măsurile adoptate în cadrul AGE a SNGJ Dicasterial se vor completa cu formele de protest ce se vor adopta în cadrul adunărilor generale ale magistraţilor, în perioada următoare.

Sindicaliştii solicită coaliţiei de guvernare asigurarea, în regim de urgenţă, a fondurilor pentru achitarea integrală a salariilor aferente lunii noiembrie 2023, recunoscute şi recalculate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi acordate prin actele administrative de salarizare emise în anul 2023 şi plata tranşelor din hotărâri judecătoreşti definitive şi acte administrative de salarizare scadente în anul 2023. Aceştia cer, totodată, asigurarea în bugetul pentru anul 2024 a fondurilor necesare pentru achitarea integrală a salariilor şi a altor drepturi de natură salarială, achitarea diferenţelor de drepturi salariale, restante, aferente lunilor aprilie-octombrie 2023, inclusiv, achitarea diferenţelor de drepturi salariale, restante, aferente perioadei 1 ianuarie 2018-31 martie 2023, inclusiv, astfel cum au fost recunoscute şi recalculate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi acordate prin actele administrative de salarizare emise în anul 2023.