Grecia impune noi măsuri la intrarea în țară: formular special și prezentarea unui test COVID-19

Toate persoanele care intră în Republica Elenă au obligația de a completa formularul PLF (Passenger Locator Form) cu cel puțin 24 de ore înaintea începerii călătoriei, indiferent de țara din care sosesc. Măsura feste valabila de marți,10 noiembrie, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE).

Obligația de a completa formularul PLF se aplică și tuturor persoanelor care părăsesc teritoriul Republicii Elene, indiferent de destinație. Sunt exceptați de la această obligație turiștii care părăsesc Grecia ca urmare a finalizării sejurului.

De asemenea, precizează MAE, începând de miercuri, toate persoanele care intră în Republica Elenă, indiferent de țara din care sosesc sau de mijlocul de transport folosit, sunt obligate să prezinte un test molecular (PCR) cu rezultat negativ pentru COVID-19, care să fi fost prelevat cu maximum 72 de ore anterior intrării pe teritoriul Greciei.

MAE reiterează recomandarea adresată cetățenilor români de a se informa temeinic anterior deplasării în străinatate și de a respecta cu strictețe mșsurile adoptate în contextul pandemiei de COVID-19.