Furtuna Isha ajunge în România. Ce fenomene meteo extreme sunt anunțate?

Meteorologii au emis avertizări cod roșu și cod portocaliu de vreme rea și fenomene meteo extreme, în mai multe țări, acolo unde se manifestă furtuna Isha.

Meteorologii au anunțat că periferia sistemului de furtună ajunge și în România.

”Ce avem dinspre partea de vest a Europei, intersecția unor mase de aer foarte reci, la contactul cu masa de aer dinspre latitudini nordice, care aduce acest val de aer polar, aduce și intensificările de vânt. Pentru că și în zona montană, la noi, vom vorbi la mijlocul acestei săptămâni, în intensificare, de viteze ale vântului mai mari de 60-80 km/h, cu siguranță și în zonele mai joase de relief, viteze de 40-50 km/h, în condițiile valorilor preponderent negative, vor amplifica senzația de rece”, a declarat Directoarea ANM, Elena Mateescu la Antena 3 CNN.

Avertizări meteo de vreme rea, emise de meteorologi, valabile luni, 22 ianuarie:

Cod roșu de vânt, furtună în Irlanda cu rafale de peste 130 km/h;

Cod roșu de vânt în Germania, rafale de peste 120 km/h spre 160 km/h în zona de munte;

Cod roșu de ninsori, lapoviță, polei în Cehia;

Cod portocaliu în UK, rafale de peste 90 - 100 km/h;

Cod portocaliu de vânt în Olanda, rafale de peste 100 - 110 km/h.