Premierul Florin Cîţu a precizat că, noile măsuri pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus prevăzute în hotărârea CNSU vor fi aplicate începând de duminică.
"Precizări referitoare la Hotărârea CNSU privind noile măsuri. Astăzi se va publica hotărârea în Monitorul Oficial, însă, având în vedere timpul scurt pe care l-ar avea operatorii economici la dispoziţie să se pregătească, am avut o discuţie cu domnul Arafat şi am stabilit ca aceste măsuri să fie aplicate de duminică, 28 martie", a scris premierul Florin Cîţu pe Facebook.
Astfel că, vineri şi sâmbătă persoanele din localităţile cu rata de infectare peste 4 la mia de locuitori pot circula fără declarație pe proprie răspundere și după ora 20.00, deci, până la ora 22.00, așa cum era stabilit până acum, iar magazinele rămân deschise, vineri și sâmbătă, și după ora 18.00.