Pentru că știrile false se ascund sub titluri senzationale și se răspândesc și din lipsă de atenție a oamenilor, Facebook a decis să le spună propriilor utilizatorii să citească știrile înainte de a le distribui, tocmai pentru a nu contribui la răspândirea informațiilor false.
Facebook a început să testeze o nouă interfață, prin care este afișat, pe jumatatea inferioară a ecranului, un mesaj nou atunci când oamenii folosesc funcția Share fără a fi citit înainte articolul. Meniul, care apare imediat după apăsarea butonului Share, îi dă utilizatorului (care nu a citit înainte articolul) două opțiuni: să citească articolul sau să continue cu partajarea acestuia.
Facebook nu obligă utilizatorul să citească articolul înainte de a-l partaja, însă îi transmite, subtil, că dă share la un material fără a cunoaște conținutul. Noua funcție este o încercare de limitare a transmiterii știrilor false, la a căror distribuire contribuie utilizatorii rețelelor sociale, când dau share fără citească mai mult decât titlul. Pe de alta parte, Facebook, al cărui trafic beneficiază de pe urma răspândirii inclusiv a știrilor false, nu pare dispus să facă nimic în legătură cu propriul algoritm, care avantajează postările controversate, inclusiv cele care incurajează la ură și discriminare.
Chiar și în ceea ce privește utilizatorii care dau share fără citească materialele, Facebook s-a mișcat foarte greu. Acest test, care nu se știe când va fi implementat la nivelul întregii platforme, vine la 8 luni distanță după ce Twitter a lansat o funcție similară.