Primarul Emil Boc a declarat în cadrul emisiunii TalkSow Direct de la Napoca FM că îl susține necondiționat pe Florin Cîțu în competiția pentru funcția de președinte al PNL.
"Îl susțin pe premierul Cîțu atât ca un candidat care va câștiga președinția Partidului Național Liberal cât și ca premier pentru că este un premier eficient. Uitați-vă la creșterea economică pe care o are România de 13%. O creștere record în Uniunea Europeană. Parteneriatul pe care îl avem cu Guvernul atît cu Asociația Municipiilor cât și eu ca primar și ca membru în PNL este că această creștere economică să se resimtă cât mai repede în buzunarele românilor și acesta este obiectivul la care țin foarte mult. De la creșterea economică care se manifestă pe hârtie până la resimțirea ei în buzunare e o perioadă de timp. Ea va fi urmată și de o creștere a ei ca putere de cumpărare a românilor dar procesul nu se petrece concomitent. În privința celor întâmplate, Florin Cîțu trece botezul focului prin cele ce se întâmplă acum. Când intri în politica mare te aștepți să afli și lucruri pe care nici măcar nu le-ai visat nici nu le-ai făcut dar le-ai uitat dar le-ai făcut și îți pare rău. A intrat în politica mare și astea înseamnă botezul focului. Asta înseamnă democrația asta este când începi să contezi, toți te atacă. Aceste atacuri este semnalul că el contează că va câștiga competiția, e semnalul că e puternic. Cred că orice atac trebuie să se fundamenteze pe câteva lucruri. În primul rând afectează actul de guvernare? Un act de acum 20 de ani e clar că nu are impact asupra actului de guvernare. Doi, are vreo problemă cu legalitatea funcției pe care o are? E clar că nu are nicio implicație penală legală la condițiile de îndeplinire a mandatului. Trei, este moral ce a făcut? Evident că a regretat acest lucru. Nu era în politică la acea vreme, nu știa că va intra în politică la acea vreme. Cum se spune a greși este omenește a presevera este diabolic. Când iei decizia de a intra în politică îți asumi tot trecutul," a susținut Emil Boc la Napoca FM.