Dreptatea inserată prin legislație sau dreptatea lui Dumnezeu. ÎPS Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului: De cele mai multe ori acestea se intersectează

ÎPS Laurențiu Streza - Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, invitatul jurnalistei TVR Cluj, Loredana Corchiş și al avocatului Daniel Ionașcu, în cadrul emisiunii Legal 100% - Legi bune şi nebune de la Napoca Live, a explicat diferența dintre dreptatea inserată prin legislație și dreptatea lui Dumnezeu. 

“Se interesectează de foarte multe ori. Dreptatea omenească nu poate întruchipa dreptatea perfectă a lui Dumnezeu. Tocmai de aceea este necesară implicarea dreptății lui Dumnezeu. Omul judecă după pregitarea lui și după starea lui. Uneori se judecă și mental.

Le spun de multe ori studenților de la Drept: Cum pot face ei dreptate când vin doi oameni? Dacă faci dreptate la unul, garantat l-ai nedreptățit pe celălalt. Dreptatea adevărată numai Dumnezeu o poate face. Totuși este un lucru foarte important. Judecătorul ar trebui să privească în sus puțin. De judecata lui Dumnezeu nu scapă nimeni. Un judecător trebuie să își asume lucrarea pe care o are el, nu doar pentru câștigul vieții sau pentru o carieră, ci pentru a participa la îndreptarea lumii nedreaptă”, a explicat ÎPS Laurențiu Streza - Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, la Napoca Live.