Odată cu venirea sezonului călduros, experiența Companiei de Apă Someș arată că o parte, uneori importantă, a apei potabile din rețeaua publică de distribuție, este folosită pentru udarea grădinilor, serelor, livezilor, curților sau pentru ferme de animale, ceea ce poate ocaziona lipsa de debit sau chiar lipsa totală a apei pentru satisfacerea nevoilor umane și gospodărești minime, pentru consumul celor aflați în aval de cei care folosesc apa în alte scopuri, privându-i astfel de un element vital.
Adresăm un apel insistent concetățenilor să nu mai utilizeze apa potabilă pentru scopuri agricole, de grădinărit sau zootehnie, utilizând pe cât posibil apa din alte surse (fântâni, puțuri, izvoare, apă de ploaie colectată etc). Dacă nu se fac eforturi de a folosi apa potabilă din rețea strict pentru scopuri gospodărești, alții vor suferi.
Reamintim tuturor utilizatorilor deserviți de Compania de Apă Someș S.A, că legislația în vigoare descurajează utilizarea apei potabile distribuită prin rețelele publice în alte scopuri decât pentru satisfacerea nevoilor strict casnice. Aceste prevederi sunt cuprinse și în contractul de furnizare/prestare a serviciului încheiat de CASSA cu fiecare client.
Potrivit prevederilor art.229, din Ordinul nr.88/2007 al ANRSC (Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărie Comunală), “Utilizatorul este obligat: b) să asigure folosirea eficientă şi raţională a apei preluate din reţeaua de alimentare cu apă, prin încadrarea în normele de consum pe persoana, unitatea de produs sau puncte de folosință, conform debitelor prevăzute în standardele în vigoare; c) să utilizeze apa numai pentru folosințele prevăzute în contractul de furnizare a serviciilor(…)”.
Rețelele de alimentare cu apă fiind dimensionate strict pentru uzul casnic al clienților, utilizarea apei în scopuri de mică agricultură sau zootehnie, poate duce la suprasolicitarea sistemului de alimentare cu apă și deci la incapacitatea acestuia de a face față acestui consum suplimentar semnificativ, respectiv la lipsa de debit pentru nevoile elementare de consum și igienă pentru mulți alți utilizatori. Să ne respectăm semenii!