Creșa de pe strada Meziad a fost recepționată și până la sfârșitul lunii urmează obținerea avizelor de la Direcția de Sănătate Publică și Inspectoratul pentru Situații de Urgență, a anunţat primarul Clujului, Emil Boc.
La începutul lunii iulie copiii vor putea merge la creșă, repartizarea locurilor fiind deja efectuată.
Potrivit primarului, au fost create 90 de noi locuri la creșe în oraș, după ce creșa de pe strada Meziad a fost recepționată.
“În momentul de față, în Cluj-Napoca avem 1487 locuri în creșe și se află în stadiu de pregătire alte 257 locuri, după cum urmează:
- Creșa Negoiu - 90 locuri;
- Creșa Parcul Feroviarilor - 28 locuri;
- Creșa Borhanci (parte a HUB-ului educațional) - 99 locuri;
- Creșa în Dâmbul Rotund - 40 locuri”, a anunţat Boc.