Actualul contract pentru actualizarea Planului Urbanistic General (PUG) este în blocaj. Proiectanţii companiei Synergetics Corporation care au câştigat licitaţia, au cerut prelungiri ale termenelor de predare pentru studiile de fundamentare, cea mai uşoară parte a contractului, după cum a spus arhitectul șef al orașului, Daniel Pop, la ședința Consiliul Local din 7 martie.
Primarul Clujului, Emil Boc a ameninţat că dacă nu se va preda la timp PUG-ul, se va trece la rezilierea contractului. PUG-ul spune ce, unde şi cum se poate construi. Acest contract este vital pentru viitorul oraşului Cluj-Napoca.
„Poziția arhitectului șef este corectă. Dacă nu respectă contractul, acesta trebuie reziliat. Vom analiza cu echipele Primăriei și cu juridicul dacă rămânem în contract și continuăm cu întârzieri și penalități sau dacă vom rezilia și vom organiza o nouă licitație. La Cluj nu tolerăm abateri de la calitate și de la termene. Vă asigur că dacă nu vor respecta prevederile legale nu ezităm să reziliem. La Cluj, nu se glumește”, a declarat Boc.
Arhitectul şef, Daniel Pop a precizat că ei au predat toate documentele către Synergetics Corporation.
„Conform Legii 350, art.30, al.1, zece ani mai puteam să prelungim actualul PUG. Mai avem oricum încă trei ani de valabilitate. Proiectanții care se ocupă de actualizarea PUG au cerut în 20 februarie o amânare pentru predarea studiilor de fezabilitate. După ce anul trecut au mai cerut o amânare de 6 luni. Această etapă este cea mai simplă din contract. Ei au invocat tot felul de acte despre care au spus că nu le-au fost puse la dispoziție de diferite entități. Noi am predat ceea ce a ținut de noi. Am mai văzut că au invocat că n-au primit un Certificat de Urbanism pe care noi l-am eliberat și scris și electronic în decembrie 2021. Ne-am blocat, așa este. Probabil rezilierea contractului este soluția, așa se va putea debloca situația”, a spus Daniel Pop.
În cadrul emisiunii din domeniul imobiliar moderată de jurnalistul Media9, Ionel Lespuc, Real Estate Agenda de la Napoca Live, acţionarul Synergetics Corporation, Adrian Ilie a explicat care este poziţia lor în această problemă.
“Încercăm să evitam pe cât putem orice vârtej al declaraţiilor şi să tratăm toată această dispută. Am ascultat şi noi şi am auzit în presa locală preluarea acestor declaraţii. Cel puţin declaraţia domnului architect şef are accente melodramatice şi în privinţa domnului Primar Boc nu ne pronunţăm, pentru că nu avem nicio garanţie dacă a fost sau nu bine informat. Ceea ce vrem să transmitem tuturor este că nu acceptăm niciun cost reputaţional atâta vreme cât nu avem nicio culpă. Practic declaraţiile ne arată că în acest moment noi cei angajaţi să facem PUG-ul suntem singurii ancoraţi în realitatea contractuală. Domnul architect şef a spus că este cea mai uşoară etapă, această etapă e elaborării studiilor de fundamentare. Nu. Este cea mai dificilă şi în economia întregului contract reprezintă 60% din efortul pe care noi îl facem”, a declarat Adrian Ilie.
Adrian Ilie a precizat că dacă arhitectul şef, Daniel Pop îşi cere scuze public şi admite că nu le-a asigurat o colaborare bună, ei sunt dispuşi să rezilieze contractul.
“În privinţa rezilierii ar trebui ca autorităţile publice să înţeleagă un lucru. Noi suntem antreprenori şi dacă suntem într-o situaţie contraproductivă nu insistăm să rămânem blocaţi în ea. Dacă domnul architect şef îşi cere public scuze şi admite că nu ne-a asigurat o colaborare coerentă, mâine la prânz suntem dispuşi să reziliem contractul. Nu este nicio problemă, doar că nu vrem să fim sancţionaţi reputaţional şi nu vrem ca oamenii să aibă o falsă impresie. În 13 ani de când lucrăm în sectorul public nu am avut reproşuri de la beneficiari. Am făcut o statistică şi am trimis, am notificat Primaria şi am prezentat o analiză asupra a ceea ce am primit şi a modului în care am primit. Dacă am primit un Plan Ubranistic Zonal, am primit doar Planşa şi nu am primit Hotărârea de Consiliu sau invers, am primit Hotărârea de Consiliu şi nu am avut Reglementările din acel PUZ”, a explicat Adrian Ilie.
Contractul pentru actualizarea PUG-ului Clujului a fost scos la licitație în toamna anului 2019, s-a prezentat un singur ofertant, Synergetics Corporation s.r.l. Compania a fost descalificată și a câștigat contractul după ce a sesizat Comisia națională pentru soluționarea contestațiilor. Înțelegerea s-a semnat în noiembrie 2020 și are un termen de finalizare de 24 de luni, potrivit media9.ro.