Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc a fost în vizită la Liceul Teoretic „Avram Iancu” din Cluj-Napoca.
“Am fost în vizită la Liceul Teoretic „Avram Iancu” din Cluj-Napoca pentru a verifica stadiul lucrărilor de reparații curente. La această unitate de învățământ se execută următoarele categorii de lucrări:
- înlocuirea parțială a conductei de canalizare din corpul de clădire A (și clapete de sens);
- înlocuirea unui tronson de canalizare din curte (de la căminul din fața sălii de bibliotecă a corpului B până la căminul de ieșire spre strada Gheorghe Lazăr);
- reparații și igienizări săli de clasă.
Valoarea lucrărilor la Liceul Teoretic „Avram Iancu” este de 203.909,34 lei cu TVA.
În acest an au fost programate lucrări la 75 unități de învățământ preuniversitar dintre care la 50 de unități au fost finalizate, iar la celelalte 25 intervențiile vor fi gata până la începutul lunii septembrie.
Valoarea totală a lucrărilor pentru cele 75 unități de învățământ este de 19.100.000 lei fără TVA”, a declarat Boc.
Pe lângă aceste investiții, Primăria Cluj-Napoca are în derulare proiecte multianuale pentru mai multe școli din municipiu, spre exemplu Seminarul Teologic Ortodox sau Școala Gimnazială „Nicolae Iorga”.
“Subliniez încă o dată: investiția în educație este cea mai sigură investiție din lume întrucât este lipsită de grija falimentului, iar acest lucru reprezintă una dintre prioritățile principale ale municipalității clujene. Totodată, 20% din impozitele și taxele locale sunt reinvestite în procesul educațional: infrastructură educațională, burse școlare, transport gratuit, echipamente educaționale moderne sau autobuze școlare pentru transportul elevilor”, a mai spus Boc.