Classic Unlimited, o nouă călătorie muzicală în 10 spații inedite din România

Cea de-a șasea ediție Classic Unlimited, turneul național de pian care scoate muzica clasică din sălile de concert și o aduce în fața publicului larg, în spații inedite, debutează în joi, 8 septembrie. Prima locație inedită care va deveni, pentru câteva ore, un spațiu al muzicii este Biserica Reformată din Beclean, județul Bistrița-Năsăud, un loc cu o istorie de peste șase secole. Creat în stil gotic în secolul al XV-lea, edificiul a deservit comunitatea unitariană, iar mai apoi cea reformată. Concertul va avea loc de la ora 19:00, iar accesul publicului este liber, cu rezervarea în prealabil a locului.

Turneul național de muzică clasică este susținut de pianistul Bogdan Vaida, inițiator al proiectului. Dacă seria de concerte de anul trecut, „A contemporary view”, a prezentat publicului, în contrast, compozitori contemporani români și reprezentanți ai perioadei romantice a muzicii clasice, repertoriul din acest an va sta sub semnul feminității și este intitulat „Classic Unlimited – A woman’s touch”.

”Repertoriul concertelor din acest an este unul cu totul special. Cinci piese din program au fost scrise de compozitoare – Clara Schumann, Mel Bonis și Anamaria Meza – și sunt, fiecare într-un fel aparte, extrem de inspirate și interesante. Schubert și Rahmaninov sunt prezenți, ca de fiecare dată în ultimii ani, cu un preludiu, respectiv un impromptu, scurte bijuterii muzicale. Concertele vor începe, în tradiția Classic Unlimited, cu un intermezzo de Brahms, iar Cip Pop ne-a scris din nou o piesă superbă, special pentru turneul din acest an. Programul va fi completat de una din capodoperele geniale ale lui Frédéric Chopin, ”Andante Spianato și Marea Poloneză”, a declarat pianistul Bogdan Vaida.

Al doilea punct pe harta turneului Classic Unlimited este Reșița, unde concertul va fi susținut într-un loc cu totul special: Hala Minda, fost sit industrial reconvertit într-un spațiu pentru comunicate și industriile creative. În 2020, ea a fost aleasă ca proiect-pilot în cadrul inițiativei internaționale CINEMA, finanțată de Danube Transnational Programme, cu scopul de a deveni un spațiu practic de învățare în prelucrarea metalelor pentru elevi, dar și centru expozițional. În așteptarea reabilitării sale, Minda a găzduit în 2021 prima rezidență artistică ReMetal, iar prin concertul Classic Unlimited își continuă drumul spre transformarea culturală binemeritată. Concertul va avea loc sâmbătă, 10 septembrie, de la ora 18.00.

Cel de-al treilea concert de pian va avea loc la cea mai veche și adâncă mină din Valea Jiului: Mina Petrila din Petroșani. Mina a fost înființată în 1859 de un consorțiu format din prinții Maximilian și Egon Fürtenberg, contele Otto Chotek și baronii Luis și Moricz Haber, iar clădirile care compun astăzi zona industrială sunt o mostră de arheologie industrială și o veritabilă lecție de istorie a mineritului. Concertul va fi susținut duminică, 11 septembrie, de la ora 18.00, în clădirea Compresoarelor noi, amplasată în partea de nord-est a ansamblului Mina Petrila. Este un loc în care pianul va suna cu totul aparte.

În cadrul concertelor din turneu, publicul va putea asculta următoarele piese: 

  • Johannes Brahms – Intermezzo;
  • Franz Schubert – Impromptu op. 90, nr. 3;
  • Clara Schumann – Scherzo op. 14;
  • Clara Schumann – Nocturna op. 6, nr. 2;
  • Mel Bonis – Mélisande, seria Femmes de Legende;
  • Mel Bonis – Salomé, seria Femmes de Legende ;
  • Serghei Rachmaninoff – Preludiu op. 23, nr. 6;
  • Ciprian Gabriel Pop – Gaia (2022);
  • Anamaria Meza – Ansia (2022);
  • Frédéric Chopin – Andante spianato și Marea Poloneză, op.22.

Ca în fiecare an, participarea la concerte este gratuită, cu rezervarea în prealabil a biletului pe site-ul evenimentului: classicunlimited.ro/concerte/.

Classic Unlimited, turneul în care muzica clasică răsună în spații învăluite de istorie

10 spații inedite din 10 orașe din țară se vor transforma, în această toamnă, în săli de concerte Classic Unlimited. Turneul de muzică clasică îi invită pe cei pasionați de muzică să descopere repertorii clasice, dar și istoria unor locuri minunate din România. Astfel, între 8 septembrie și 7 octombrie, turneul național de muzică clasică susținut de pianistul Bogdan Vaida, va ajunge în următoarele locații:

  • 8 septembrie – Biserica Reformată – Beclean;
  • 10 septembrie – Hala Minda – Reșița;
  • 11 septembrie – Mina Petrila – Petrila;
  • 20 septembrie – Cluj HUB – Cluj-Napoca;
  • 24 septembrie – Casa memorială „George Enescu” – Sinaia;
  • 25 septembrie – Sinagoga din Făgăraș;
  • 30 septembrie – FIX Makerspace – Oradea;
  • 1 octombrie – Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței – Sighetu Marmației;
  • 6 octombrie – Rubik Hub – Piatra Neamț;
  • 7 octombrie – Muzeul ”Vasile Pogor” Casa Junimii – Iași.

CU Program 2022 1

“Prin Classic Unlimited ne-am propus să aducem în prim plan poveștile din spatele muzicii în locuri speciale, acolo unde astfel de experiențe sunt accesibile unui public mai larg, și poate unuia mai puțin familiarizat cu marile săli de concerte. Muzica se inspiră din experiențe și emoții de zi cu zi, așa că e numai firesc ca ea să fie auzită acolo unde viața se întâmplă. În acest an ne-am propus să ajungem în 10 locuri inedite, în care comunități locale încearcă să schimbe lucrurile în mai bine”, a declarat Meda Corovei, project manager Classic Unlimited.