Cine are prioritate la vaccinarea anti-COVID

Valeriu Gheorghiţă medic coordonator al campaniei anti-COVID din România a vorbit despre criteriile prioritare de care se va ţine cont pentru vaccinarea anti-COVID.

„În funcţie de disponibilitatea vaccinurilor, sunt prevăzute în paralel mai multe grupe populaţionale prioritizate. În mod deosebit, vorbim de lucrătorii din sistemul de sănătate, atât din sistemul public cât şi cel privat, la care se adaugă îngrijitorii din serviciile sociale, centrele de îngrijire pentru bolnavii cu dizabilităţi, pentru creşe, centre de îngrijire pe termen lung, căminele de bătrâni, la care se adaugă acele activităţi esenţiale, critice pentru funcţionarea normală a oricărei societăţi. Aceste activităţi critice sunt definite de OMS, iar pe noi ne interesează să protejăm activitatea în sine. Aici ar intra activităţi din domeniul apărării, securităţii naţionale, transporturilor, energie, furnizare distribuţie de alimente, apă potabilă, management de deşeuri, învăţământ. Sunt principalele activităţi critice fără de care noi nu putem funcţiona ca societate”, a spus medicul.

De asemenea, în ceea ce privește categoriile vulnerabile este vorba despre persoanele care au peste 65 de ani sau de persoane cu boli cronice.

„Aceste prioritizări sunt bazate pe nişte criterii obiective şi anume ne interesează criteriul epidemiologic, ceea ce înseamnă că acest criteriu ne permite o flexibilitate a alocării vaccinurilor. Dacă la nivelul unei regiuni geografice în România vom avea o rată de pozitivare a cazurilor, o creştere accelerată disproporţional mai mare faţă de ce se întâmplă în restul regiunilor ţării, este evident că acolo trebuie intervenit mai rapid pentru stingerea acelui focar”, a conchis Valeriu Gheorghiţă.