Primarul Emil Boc invitat la Napoca FM a declarat faptul că la Cluj direcția este bună.
"Trebuie să pornim de la lucruri reale și să spunem lucrurilor pe nume și să vedem ce putem face. Am vorbit de crearea unei Uniunii Europene a sănătății și de înfințarea unei autorități pentru răspunsuri în situații de urgențe. UE simte nevoia de a trece la un nivel superior în privința reacției rapide în termen de urgență și atunci această agenție va colabora cu Agenția Europeană pentru Medicament- Centru Europen pentru Prevenire de Control al Bolilor", declarat Emil Boc la Napoca FM.
Acesta a mai spus faptul că în lunile martie, aprilie, mai a fost un clavar să aducem infrastructura minimală.
"A fost un clavar în lunile martie, aprilie, mai să aducem infrastructura minimală. Inclusiv la nivelul Uniunii Europene se pune problema unei structuri foarte bine pregătite pentru că Europa a răspunsgreu la început, nu a fost pregatită, a fost luată prin surprindere.După aceea și-a intrat foarte bine în rol. Dacă coborâm la nivelul național trebuie să învățăm unde sunt problemele. În primul rând Spitalul Regional de Urgență. Acum s-a făcut pasul decisiv. Vom avea acest spital. Marea problemă este că spitale noastre funcționează ca spitale vechi și e greu să întrunești standaredele de calitate. Nu sunt pregătite pentru ce înseamnă un spital modern. De asemenea, Spitalul Monobloc pentru copii este un alt obiectiv extrem de important în vederea realizării. Astăzi Clujul stă bine și are cea mai ridicată rată de vindecări din România. Ce ne-a salvat de a nu fi în carantină este pentru că avem medical de elita și locuri în spitale. Asta nu înseamnă că pericolul nu îl avem la ușă în fiecare moment", a mai spus Emil Boc.