Să fii turist în România poate fi cea mai frumoasă experienţă din viaţa ta. Asta pentru că, România oferă pe lângă spectacularele peisaje şi oportunităţi de a te relaxa, de a te distra alături de prieteni în cele mai mari oraşe ale ţării, precum Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi sau Timişoara.
Aflată în sud-estul Europei Centrale, România propune marilor curioşi, celor care sunt pasionaţi de explorare şi descoperire unele dintre cele mai frumoase oraşe şi sate pitoreşti pline de istorie şi tradiţie.
Mica Vienă
Începând din inima Banatului sau din mica Vienă aşa cum mai este numită Timişoara, observăm un bogat patrimoniu cultural pentru România asta pentru că, pe lângă Vechea Cetate care poate fi vizitată mai puteţi surprinde în aparatul de fotografiat şi cadre de la Bastionul Maria Theresia sau de la Muzeul Satului Român. Bastionul Maria Theresia, construit într-un stil baroc are o puternică însemnătate istorică, fiind zidul păstrat cu cea mai mare dimensiune din cetatea veche din Timişoara.
De asemenea, Muzeul Satului Român poate fi un loc în care vă puteţi transpune în viaţa satului cu ajutorul peisajelor formate din case, biserici sau şcoli aşa cum erau ele odată.
Peştera Urşilor
Continuând călătoria prin România următoarea oprire este la Peştera Urşilor în judeţul Bihor, în frumoşii Munţii Apuseni. Interiroul peşterii prezintă o adevărată colecţie de stalactite şi stalagmite pe care însăşi natura o deţine. Pentru a vizita peştera împărţită pe două niveluri veţi avea un ghid turistic care vă va explica cum a fost formată aceasta şi cum au supravieţuit urşii de cavernă în ea. În pesteră veţi putea vizita cele trei mari galerii, a Urşilor sau galeria Emil Racoviţă sau Galeria Lumânărilor. Temperatura în Peştera Urşilor se menţine în general la 10°C şi umiditatea de asemenea, se menţine şi ea la aproximativ 97%.
Peştera Scărişoara
În zona Munţilor Apuseni nu puteţi rata un loc unic în lume şi anume Peştera Scărişoara. În această peşteră se află gheţarul de o adâncime de 105 m care este considerat ca fiind cel mai mare din ţara noastră. Peştera Scărişoara este alcătuită de asemenea, din stalagmite care sunt de gheaţă şi poate fi vizitată doar într-o singură încăpere.
Maramureş, satul Breb
Un peisaj pitoresc plin de elemente care parcă vă îmbie şi mai mult să iubiţi România veţi întâlni în Maramureş. Asta şi pentru că, această regiune este alcătuită din munţii Ţibleş, Rodnei, Gutâi şi Oaş. Maramureşul oferă o oază de tradiţie şi folclor românesc, o reîntoarcere în ceea ce însemna demult viaţa satului românesc. Pentru a crea cele mai bune fotografii satul Breb din Maramureş este unul dintre locurile care vă va permite să faceţi asta. Munţii Gutâi adăpostesc Brebul şi formează cele mai extraordinare peisaje din România. Acest loc este simplu, dar bogat în tradiţii şi obiceiuri care se păstrează de sute de ani. El a devenit cel mai vizitat loc de turişti, pentru că fără să vreţi vă introduce în lumea despre care poate doar aţi auzit poveşti de la părinţi şi bunici.
Aici veţi găsi oamenii care încă folosesc războiul pentru ţesut, care încă lucrează pământul agricol şi au animale, precum vaci, capre, cai sau păsări. În Breb totul se opreşte în zilele de sărbătoare şi toată lumea îmbrăcată în portul tradiţional merge la Biserică.
Cimitirul Vesel din Săpânţa
Tot în Maramureş nu foarte departe de Breb, Cimitirul Vesel de la Săpânţă poate fi un alt loc pe care îl puteţi vizita. Acum el este un muzeu care prezintă poveştile de viaţă sculptate pe cruci de lemn. Este un muzeu unic în toată lumea, iar povestea acestuia a început din anul 1936 când mulţi sculptori ai zonei au vrut să schimbe imaginea unui simplu cimitir şi au vrut să-l facă mai amuzant, pentru a schimba poate atmosfera tristă şi sobră.
“De cu tânăr copilaş, eu am fost Stan Ion Pătraş. Să mă ascultaţi oameni buni, ce voi spune nu-s minciuni. Câte zile am trait, rău la nime n-am dorit, dar bine cât am putut orişicine mi-a cerut. Vai săraca lumea mea, că greu am trăit ea”. Astfel de versuri veţi putea întâlni pe crucile de lemn, alături de o imagine reprezentativă.
Pietrele Doamnei şi Munţii Rarău
Pietrele Doamnei şi Masivul Rarăul se găsesc în Bucovina. Până la Pietrele Doamnei se ajunge pe un traseu puţin mai greu, plini de bolovani şi poteci înguste. Este un traseu dificil, dar spectaculos, Pietrele Doamnei aflându-se la 1634 de metri altitudine în Munţii Rarău. Pe traseu puteţi întâlni molizi, mesteacăni, sălcii, dar şi multe plante, precum cimbrişor, clopoţei, floare de colţ, coada şoricelului sau gălbeneaua de munte.
Pe lângă renumitele Transalpina şi Transfăgărăşan, munţii Rarău ne prezintă Transrarăul. Este o şosea nouă care vă poartă pe culmile munţilor şi care vă arată frumuseţea Bucovinei. Fiind atât de spectaculos Transrarăul se află pe locul 3 într-un top al frumoaselor drumuri alpine din ţara noastră. Pentru iubitorii de adrenalină şi peisaje unice în lume Transrarăul ajunge la altitudinea de 1400 de metri şi în momentul în care vă veţi afla pe şosea veţi fi deasupra norilor.
Cazanele Dunării
Cazanele Dunării din judeţul Mehedinţi este locul în care Dunărea face cunoştinţă cu Munţii Banatului şi cu Serbia. În această locaţie veţi putea admira Dunărea direct din barca în care vă puteţi urca alături de un ghid turistic. În munţii stâncoşi din această zonă veţi putea vedea chipul lui Decebal săpat în versant care oferă o imagine impunătoare locaţiei.
Cazanele Dunării au lungimea de aproximativ 9 kilometri.
Scara din Munţii Ceahlău
Coloana Infinitului a Munţilor Ceahlău, scara de peste 500 de trepte care duce spre Vârful Toaca a fost construită prin anii ‘70. Această scară a fost modernizată în anul 2018, asta pentru că până atunci turiştii iubitori de trasee montane foloseasu o cărare ce ducea spre Vf. Toaca care nu era amenajată.
Vârful Toaca se află la 1940 de metri altitudine, fiind al doilea cel mai mare vârf din Munţii Ceahlău.
Potrivit autorităţilor din judeţul Neamţ anual urcă spre acest vârf aproape 1000 de turişti.
Scara din Munţii Ceahlău este locul care vă va taia respiraţia şi locul în care vă veţi îndrăgosti de superbele plaiuri româneşti.