Municipiul Cluj-Napoca şi-a arătat încă o dată solidaritatea față de poporul ucrainean prin iluminarea Casei de Cultură a Studenților în culorile drapelelor României și Ucrainei, în zilele de 23 și 24 august 2022.
În 23 august, Ucraina a marcat Ziua Drapelului de Stat, iar în 24 august – Ziua Independenței.
Încă de la începutul războiului din Ucraina, municipiul Cluj-Napoca și-a arătat solidaritatea cu poporul ucrainean prin gesturi simbolice - iluminarea în albastru și galben -culorile drapelului Ucrainei - a podului N și a Sălii Polivalente, după modelul practicat de alte orașe din Uniunea Europeană și SUA.
De asemenea, municipiul Cluj-Napoca a asigurat o alocare de 175.000 euro (60.000 de EURO proviniți de la orașul înfrățit Dijon, Franța) pentru achiziția de materiale suport (alimente, medicamente, produse de igienă, produse suport și electrocasnice - boilere electrice, plite, fierbătoare de apă etc) cetățenilor greu încercați din orașele Solotvino (Ucraina), Novovolynsk (Ucraina), Chișinău (Republica Moldova), Ungheni (Republica Moldova) și Cahul (Republica Moldova). Finanțarea a fost asigurată din fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziția Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca.