Când va avea Cluj-Napoca un Aqua Park? Anunţul Primarului Boc la Napoca Live

Primarul Clujului, Emil Boc, a transmis noi informaţii despre realizarea unui Aqua Park în municipiu.

“În luna iunie trebuie să primim SF-ul pentru zona de la Sun. Vom lua o decizie dacă vom promova în regie proprie, să vedem cât costă, dacă avem bani sau îl facem într-un parteneriat public privat. Este singura suprafaţă pe care Primăria o are”, a declarat Boc, la emisiunea de la Napoca Live, Talk Show Direct cu Lucian Danciu.

Napoca Live scria anul trecut despre noua locaţie propusă pentru realizarea unui Aqua Park.

"Prin efortul colegilor mei am reușit să avem o suprafață curată din punct de vedere juridic, de circa 5.5 ha, în zona ștrandului SUN, Cora, pe care o cunoașteți. Suprafața actuală e de 1.5 ha, acolo unde sunt acum bazinele, diferența a fost obținută prin câștigarea de către municipalitate a unor procese juridice. La un vot distanță este demararea studiilor de fundamentare, apoi de fezabilitate, prin concesiune de lucrări publice", declara Boc, în august 2022.