Când se va încheia epidemia de gripă? VEZI răspunsul Ministrului Sănătăţii

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că numărul cazurilor de gripă este în scădere.

El a spus că epidemia de gripă se va încheia în două săptămâni.

"Noi am prezentat cu acurateţe datele pe viroze şi aşa cum am estimat, numărul acestora a început să scadă. În ultima săptămână a scăzut cu 25 la sută, o scădere importantă, de la aproape 140.000 la 100.000. Aşteptăm ca acest trend descresccător să continue şi odată cu aceasta să se termine şi problemele inclusiv cazurile grave sau decesele să se reducă. Mai suntem în epidemie, dar scăderea aceasta care este destul de rapidă este clar că reprezintă un trend descrescător care va duce în două-trei săptămâni la eliminarea   situaţiei de epidemie cu care ne confruntăm. Cred că în două săptămâni putem să discutăm de finalul epidemiei de gripă", a explicat Rafila, potrivit Digi24.  

De asemenea, Ministrul a menţionat că nu există probleme cu stocurile de medicamente folosite în viroze respiratorii.