Câmpia Turzii iese din scenariul roșu

Primaru Dorin Lojigan a anunțat faptul că municipiulCâmpia Turzii intră în zona galbenă din punct de vedere epidemiologic.  

„Măsurile restrictive, implementate la Câmpia Turzii își văd astăzi efectele pozitive. A fost greu, a fost incomod și frustrant pentru toți cetățenii, însă a fost cu folos. Cu 2.83/1000 de locuitori, Câmpia Turzii intră în zona galbenă din punct de vedere epidemiologic. În momentul în care am identificat pericolul propagării infecțiilor la nivelul municipiului, am întreprins toate eforturile, în vederea reducerii riscurilor și a impactului epidemiologic. Am dezinfectat locațiile publice și condominiile, am regândit programul cu publicul la nivelul Primăriei, am contribuit la dotarea spitalului, în vederea gestionării situației și a reducerii riscului pentru medici. Le multumesc tuturor cetățenilor, personalului medical, partenerilor și colaboratorilor interinstituționali, pentru eforturile depuse în gestionarea acestei situații. Iată că măsurile dure, impuse de către context, își arată efectele pozitive și putem spune că astăzi, 22 decembrie 2020, Câmpia Turzii iese din scenariul roșu!.Dacă rata de incidență de astăzi se păstrează sau scade în zilele următoare, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență se va întruni pentru adoptarea unei hotărâri privind reducerea restricțiilor la nivelul Municipiului Câmpia Turzii.

Astfel, se vor putea deschide restaurantele și cafenelele, la interior, precum și școlile. Aceste măsuri vor deveni aplicabile doar după adoptarea hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență”, a publicat primarul pe o rețea de socializare.