Emil Boc a declarat la Napoca Live că municipiul Cluj-Napoca doreşte să colaboreze cu comuna Chinteni pentru realizarea unui aquapark.
''Am avut o discuţie cu doamna Primar din Chinteni. Suntem dispuși să sprijinim proiectul de aquapark din Chinteni. Nu am vrut să spun public, dar am căutat un cadru legal să colaborăm, inclusiv să realizăm împreună o societate de proiect, care să administreze acest obiectiv”, a precizat Boc la Napoca Live.
Primăria Chinteni are deja realizate documentațiile pentru aquapark-ul din comună, lucrare estimată la 25 milioane de euro, acceptată spre finanțare din fondurile Ministerului Turismului. Proiectul Aqua Park Chinteni va avea o suprafaţă de 6,6 hectare. Construcţia urmează sa fie finalizată în 2 ani.