Boc, la Napoca Live, despre traficul după închiderea străzii Dragalina: Nu există altă alternativă. VEZI cât vor dura lucrările

Primăria municipiului Cluj-Napoca anunța săptămâna trecută necesitatea impunerii unor restricții de circulație pe strada Dragalina ca urmare a avansării execuției lucrărilor care fac obiectul proiectului european ”Revitalizarea culoarului de mobilitate nemotorizată aferent Someșului. Modernizarea și extinderea infrastructurii pietonale și ciclistice pe malurile râului”.

Astfel, în cadrul proiectului se impune execuția în prealabil a lucrărilor de înlocuire a rețelei de apă și reabilitarea conductei de canalizare, potrivit unui comunicat de presă al Primăriei.

De luni, 03 aprilie 2023, circulația pe strada General Dragalina, între str. Mamaia și str. Horea este închisă, iar pe tronsonul cuprins între Piața Horea, Cloșca și Crișan și strada Mamaia se permite doar accesul riveranilor.

Noile restricţii au dat peste cap traficul de pe strada Dragalina, soferii fiind nevoiţi să găsească o rută alternativă.

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a făcut precizări despre acest subiect.

“Să nu credeţi că cuiva îi face plăcere să închidă o stradă. Nu există. Nu avem ce face oameni buni. Eu am cerut până în ultima secundă soluţii alternative să nu o închidă. Au venit cei de la apă şi mi-au spus că fie schimbăm conducta, fie cartierul Grigorescu rămâne fără apă. Conducta era veche, trebuia să fie schimbată. Dacă îmi asum responsabilitatea ca Grigorescu să rămână fără apă este ok, nu trebuie făcută lucrarea. Trebuie să iei decizii. Termenul maxim este de 3 luni de zile. Am avut discuţii în fiecare zi de când a început acest subiect. M-au asigurat toţi că acel termen va putea fi devansat şi vom putea da veşti mai bune. Nu există altă alternativă”, a declarat Boc, în cadrul emisiunii de la Napoca Live, Talk Show Direct cu Lucian Danciu.

VEZI AICI traseele de deviere a circulaţiei recomandate.