Boc, în ședința CoR: Susțin reducerea vârstei de vot la 16 ani pentru toate alegerile locale și regionale din Europa

Primarul Clujului, Emil Boc, a fost ales joi, 29 septembrie, președintele Comitetului European al Regiunilor pe politica de coeziune teritorială și bugetul UE.

Acesta a susţinut reducerea vârstei de vot la 16 ani şi încurajarea tinerilor să participe la viața publică, în cadrul ședinței Comitetului European al Regiunilor, susținută în Cehia.

“Am susținut azi, cu ocazia dezbaterii documentului „Viitorul politicii de tineret în Uniunea Europeană. Reflecții privind politica de tineret și integrarea aspectelor legate de tineret în contextul Anului European al Tineretului 2022”, nevoia de a recomanda tuturor statelor din Uniunea Europeană să modifice legislația electorală în direcția stabilirii vârstei de 16 pentru votul în alegerile locale și regionale.

Această măsură trebuie să fie completată cu încurajarea tinerilor de a participa la viața publică și cu alegerea lor în funcții publice reprezentative.

Recomandarea a fost adoptată în cadrul documentului menționat mai sus de către Comisia pentru politica socială, educație, ocuparea forței de muncă, cercetare și cultură a Comitetului European al Regiunilor”, a declarat Boc.